Novak Djokovic, după victoria în meciul cu De Minaur: Nu am simţit nimic la coapsă

Data:

Sârbul Novak Djokovic a evoluat din nou cu un enorm bandaj în jurul coapsei stângi, în optimile de finală ale Openului Australiei, dar a asigurat că nu „simţit nimic” la piciorul respectiv, spre deosebire de tururile precedente, în care a suferit mult, informează AFP, citată de Agerpres.

„Astăzi nu s-a văzut că sunt accidentat. Nu am simţit nimic”, a afirmat Djokovic după ce l-a învins rapid în trei seturi, 6-2, 6-1, 6-2, pe australianul Alex De Minaur, numărul 25 mondial.

„Nu vreau să sărbătoresc prea devreme, nu iau niciodată nimic ca sigur, dar sunt mulţumit de felul în care am jucat, de felul în care am lovit mingea şi de cum m-am mişcat”, a adăuga elt.

„Am luat o mulţime de pastile antiinflamatoare în ultimele zile, pentru a masca durerea. De obicei nu-mi place asta. Nu vreau să intru în explicaţii suplimentare, dar astăzi a fost bine. Nu pot să-mi cer scuze că meciul nu a durat mai mult. Am vrut să câştig în trei seturi”, a mai spus sârbul, care va juca în sferturile de finală cu rusul Andrei Rublev.

„Astăzi, probabil m-am confruntat cu un Novak foarte aproape de cel mai bun nivel al său”, a declarat la rândul său Alex De Minaur. „Dacă va păstra acest nivel, cu siguranţă cred că el este tipul care va câştiga titlul”, a precizat australianul.

Djokovic a câştigat luni al 25-lea său meci consecutiv la Australian Open, turneu la care a cucerit trofeul de nouă ori în cariera sa. Anul trecut, el nu a putut juca la Melbourne după ce a fost expulzat din Australia în urma scandalului generat de nevaccinarea sa împotriva Covid-19.

El speră să cucerească la ediţia din acest an al 22-lea său titlu de Mare Şlem, succes care i-ar permite să revină în fotoliul de lider al clasamentului mondial.

La începutul acestei luni, Novak Djokovic a câştigat al 92-lea său titlu în circuitul profesionist, la turneul ATP 250 de la Adelaide, unde s-a şi accidentat la coapsă.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Cristiano Ronaldo, primit ca un erou la Hong Kong, unde rivalul său Messi a fost huiduit

Atacantul portughez Cristiano Ronaldo a fost întâmpinat ca un erou, marţi, la Hong Kong, la unui meci al...

Gareth Southgate şi Emma Hayes, câştigătorii Premiului pentru Merit acordat de PFA

Gareth Southgate şi Emma Hayes au fost desemnaţi câştigătorii Premiului pentru Merit pe anul 2025 acordat de Asociaţia...

Mohamed Salah, desemnat Jucătorul Anului în Premier League pentru a treia oară, o premieră

Egipteanul Mohamed Salah, atacantul-vedetă al echipei FC Liverpool, a devenit marţi primul fotbalist care a câştigat pentru a...

Mbappe, decisiv pentru Real Madrid în prima etapă a campionatului Spaniei

Atacantul francez Kylian Mbappe a ajutat echipa Real Madrid să învingă cu scorul de 1-0 formaţia Osasuna Pamplona,...