Dani Alves, reţinut în Spania pentru o presupusă agresiune sexuală

Data:

Fotbalistul brazilian Dani Alves a fost reţinut, la Barcelona, în cadrul unei anchete pentru o presupusă agresiune sexuală, a anunţat poliţia regională catalană, citată de AFP și Agerpres.

„El a venit în această dimineaţă la comisariatul din Les Corts”, un cartier din Barcelona, unde a fost convocat. El a fost plasat în arest şi va fi prezentat instanţei de la Palatul de justiţie din Barcelona, a explicat un purtător de cuvânt al Mossos d’Esquadra, poliţia catalană.

Conform unei surse judiciare, el va fi audiat de un judecător.

Pe 10 ianuarie, un tribunal din Barcelona a anunţat că a deschis o anchetă pentru un presupus delict de agresiune sexuală după o plângere a unei femei, care l-a acuzat de atingeri nepotrivite în discoteca Sutton din capitala catalană, în noaptea dintre 30 şi 31 decembrie.

Reclamanta, care petrecea la clubul amintit alături de câţiva prieteni, a declarat poliţiei că fotbalistul brazilian a atins-o pe sub lenjeria intimă fără consimţământul ei. Însoţită de prietenii ei, femeia a raportat cele întâmplate personalului de securitate al clubului de noapte, care a activat protocolul relevant în aceste cazuri şi a sesizat poliţia catalană.

La faţa locului s-au deplasat agenţi ai poliţiei catalane, care i-au luat declaraţia femeii, deşi aceasta nu a oficializat plângerea pentru agresiune sexuală decât pe 2 ianuarie, câteva zile mai târziu.

La scurt timp după ce femeia a denunţat agresiunea sexuală, Dani Alves s-a întors în Mexic pentru a se alătura ”Pumelor”, echipa la care joacă.

Alves, 39 ani, a evoluat la FC Barcelona în perioadele 2008-2016 şi 2021-2022, iar din iulie 2022 a semnat un contract pe un an cu Pumas UNAM.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Carlos Alcaraz, indisponibil pentru Cupa Davis

Liderul mondial Carlos Alcaraz, accidentat la piciorul drept, a declarat forfait, marţi, pentru faza finală a competiţiei masculine...

Laporta, încrezător că meciul Barca – Eintracht din Liga Campionilor se va juca pe Camp Nou

Preşedintele clubului FC Barcelona, Joan Laporta, a explicat marţi că gruparea sa lucrează la izolarea zonei de pe...

LeBron James a revenit la antrenamentele echipei LA Lakers

LeBron James, superstarul echipei Los Angeles Lakers şi al ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA), a revenit luni...

F1: Pilotul Oscar Piastri a primit cea mai înaltă distincţie sportivă din Australia

Pilotul de Formula 1 Oscar Piastri (McLaren) a primit cea mai înaltă distincţie individuală din sportul australian, The...