Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR) a prezentat oficial, joi, în cadrul unui eveniment organizat la Sala Polivalentă din cadrul Complexului Olimpic „Sydney 2000” din Izvorani, echipa care va reprezenta România la ediţia de iarnă Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE), organizat în perioada 21-28 ianuarie, în Italia, la Friuli-Veneţia-Giulia, potrivit Agerpres.
La competiţia rezervată sportivilor cu vârste între 14 şi 18 ani, care prefaţează organizarea Jocurilor Olimpice de iarnă în 2026, la Milano şi Cortina d’Ampezzo, România va fi reprezentată de 18 sportivi, la 8 dintre cele 14 discipline de concurs ale FOTE.
Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, le-a transmis sportivilor în cadrul festivităţii de la Izvorani să lupte pentru şansa lor la FOTE şi să dea totul pentru a-şi îndeplini visurile.
„Sunteţi în faţa unui început plin de provocări, sunt emoţii noi pe care trebuie să le descoperiţi şi să le stăpâniţi pentru a putea progresa. Acum participaţi la cea mai importantă competiţie, iar COSR este alături de voi. Vă vom ajuta să fiţi cei mai buni şi să vă îndepliniţi visurile cu ocazia acestei participări. De asemenea, vă vom ajuta să înţelegeţi mai bine spiritul olimpic. Luptaţi pentru şansa voastră şi credeţi în voi pentru a face din această competiţie începutul unei poveşti olimpice care să traverseze toate etapele unei cariere de succes. Noi avem încredere că puteţi”, a menţionat Covaliu.
Prezent la Izvorani, ministrul Sportului, Eduard Novak, a afirmat că delegaţia României, alcătuită din 18 sportivi, este prea mică şi speră ca sporturile de iarnă să se dezvolte în viitor prin aplicarea Strategiei Naţionale pentru Sport.
„Este un moment în care realizaţi că vă aflaţi în faţa unei competiţii importante din cariera voastră. Consider că de acum încolo veţi avea mai multe competiţii importante în care vă puteţi atinge visurile. Sunt convins că nu întâmplător v-aţi calificat la FOTE, iar noi suntem aici ca să vă ajutăm. Din punctul meu de vedere, această echipă (n.r. – din 18 sportivi) este prea mică pentru România. Consider că este loc de mai bine. Văzând posibilităţile noastre, dar trebuie să ne gândim serios de ce infrastructură, de ce investiţii avem nevoie pentru a reuşi în viitor să avem o delegaţie importantă şi succese mari. Sportul de iarnă este extraordinar de frumos şi are o mulţime de ramuri sportive, iar România cu Strategia Naţională pentru Sport, în 10-20 de ani, va putea avea rezultate în acest domeniu”, a explicat ministrul.
Sursa: Agerpres
[…] Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR) a prezentat oficial, joi, în cadrul unui eveniment organizat la Sala Polivalentă din cadrul Complexului Olimpic „Sydney 2000” din Izvorani, echipa care va reprezenta România la ediţia de iarnă Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE), organizat în perioada 21-28 ianuarie, în Italia, la Friuli-Veneţia-Giulia, potrivit sportalert.ro. […]