Preşedintele clubului Rapid, Daniel Niculae, a afirmat că nu se pune problema ca antrenorului Adrian Mutu să plece la formaţia italiană Salernitana, cel puţin până la finalul actualului sezon al Superligii, potrivit Agerpres.
„Şi noi şi cei de la Salernitana purtăm şi iubim aceleaşi culori, însă nu se pune problema ca Adrian Mutu să plece, cel puţin până la vară. El mai are contract cu Rapid pentru o perioadă destul de lungă. Trebuie să ne îndeplinim obiectivele, să terminăm acest sezon şi să ne bucurăm împreună la final. Mă bucură faptul că pe lângă echipele care sunt interesate de jucătorii Rapidului, iată că au apărut şi echipe interesate de antrenorul Rapidului. Asta înseamnă că lucrurile sunt făcute cum trebuie. Iată că rezultatele bune obţinute în ultimul timp îşi pun amprenta asupra acestor echipe care sunt interesate nu doar de jucători, ci şi de membrii staff-ului tehnic”, a declarat Niculae, într-un interviu difuzat pe pagina de Facebook a echipei Rapid.
Oficialul grupării giuleştene a precizat că Rapid a plătit datoriile către jucătorii străini care au activat la club înainte de falimentul din 2016 şi că a recâştigat dreptul de a efectua transferuri, afirmând totodată că nu au existat oferte concrete din partea altor echipe pentru jucătorii pregătiţi de Mutu.
„Au fost discuţii, atât în vară cât şi în această perioadă de iarnă, sunt echipe care tatonează anumite piste, dar oferte concrete până acum nu au venit pentru niciunul dintre jucătorii noştri. În fiecare perioadă de mercato suporterii îşi doresc transferuri. Suntem în contact cu foarte mulţi jucători, am şi am înaintat câteva oferte. Suntem în negocieri avansate şi cu alţii, vom vedea când se vor finaliza aceste negocieri. Ne dorim să aducem unul sau doi jucători, sperăm să îi alegem pe cei mai buni. Suporterii să aibă încredere în conducerea clubului, pentru că ne dorim să facem lucrurile cum trebuie. Nu trebuie să ne grăbim, trebuie să avem răbdare şi linişte, iar rezultatele nu vor întârzia să apară. Suporterii pot sta liniştiţi, vor fi transferuri, suma a fost plătită, acum urmează să finalizăm negocierile pe care le avem cu jucătorii pe care ni-i dorim. Sperăm să fie finalizate cât mai devreme pentru că îi dorim foarte repede în sânul echipei”, a completat preşedintele rapidist.
Referitor la procesul cu AFC Rapid, fosta societate care a administrat clubul în perioada de dinaintea falimentului, Niculae a afirmat că speră ca actualul club să păstreze dreptul exclusiv de a utiliza emblema.
„Ştim foarte bine că există acel proces referitor la dreptul de folosinţă al emblemei pe care o folosim noi în mod exclusiv în acest sezon, şi sperăm şi în sezoanele următoare. Există acel termen când instanţa va decide cine câştigă şi cine pierde acest proces. Noi sperăm să-l câştigăm pentru că ar fi un lucru normal. Şi dacă vom pierde acest proces, mai există o cale de atac şi cu siguranţă o vom urma. Asta ar însemna pierderea exclusivităţii folosirii emblemei Rapidului, adică am putea să o folosim şi noi, dar şi alte entităţi. Dar sper să nu se ajungă acolo şi sunt optimist că nu se va ajunge acolo”, a adăugat oficialul FC Rapid.
Daniel Niculae a afirmat că Rapid va ataca în acest an primele locuri ale clasamentului Superligii: „Au mai rămas nouă meciuri din campionatul regulat, avem cinci meciuri pe teren propriu şi patru în deplasare. Am făcut o pregătire foarte, foarte bună, încercăm să ne îndeplinim obiectivul, acela de a intra în play-off cât mai repede. Încercăm să câştigăm fiecare meci în parte şi apoi, dacă intrăm în play-off, ne dorim să rămânem între primele locuri ale clasamentului”.
Preşedintele Rapidului se aşteaptă ca prima partidă oficială din acest an, cu Sepsi Sf. Gheorghe, să fie una dificilă pentru echipa pregătită de Adrian Mutu.
„Chiar dacă starea gazonului nu este una excelentă, totuşi el se prezintă destul de bine şi cred că este o mare diferenţă între a juca pe Stadionul Giuleşti şi pe oricare alt stadion. Atmosfera este una senzaţională, presiunea suporterilor este destul de apăsătoare pentru echipele adverse şi ne dorim să începem cu o victorie pe teren propriu. Pentru că ne aşteaptă un meci foarte, foarte greu. Este un meci cu o contracandidată la locurile de play-off, contra unei echipe foarte bune, cu un staff tehnic foarte bun. Au un antrenor foarte, foarte bun, care a antrenat şi în Giuleşti şi sunt sigur că vom avea un meci dificil, dar sper ca toate punctele să rămână acasă”, a mai spus Daniel Niculae.
FC Rapid va întâlni, vineri, de la ora 20:00, pe stadionul Giuleşti, formaţia Sepsi Sf. Gheorghe, într-o partidă din cadrul etapei a 22-a a Superligii.
Sursa: Agerpres