Emanuel Gyenes s-a clasat pe locul 34 în etapa a 13-a a Raliului Dakar

Data:

Argentinianul Kevin Benavides (KTM) s-a impus în etapa a 13-a a Raliului Dakar la secţiunea moto şi este la doar 12 secunde de liderul clasamentului general, australianul Toby Price, cu o etapă înainte de încheierea cursei din Arabia Saudită, transmite AFP, citată de Agerpres.

Kevin Benavides, câştigătorul Raliului Dakar în 2021, s-a oprit pentru a-i acorda asistenţă austriacului Matthias Walkner la începutul probei speciale, dar a reuşit să recupereze 23 de minute şi i-a furat victoria sud-africanului Michael Docherty, cu timpul de 02 h 21 min 47 sec pe cei 154 km ai etapei desfăşurate între Shaybah şi Al-Hofuf. Docherty (Husqvarna) a sosit la 27 de secunde de învingător, iar al treilea a fost Luciano Benavides (Husqvarna), fratele lui Kevin, la 57 de secunde.

Gyenes (KTM) a terminat pe locul 34, la 29 min 18 sec.

Australianul Toby Price (KTM) se menţine lider la general, clasat al cincilea în etapa de sâmbătă, cu un avans de doar 12 secunde faţă de Kevin Benavides, în timp ce americanul Skyler Howes (Husqvarna) se află pe locul al treilea, 1 min 31 sec de lider.

Gyenes ocupă locul 28 la general, fiind la 07 h 41 min 58 sec de lider.

La Rally 2, sătmăreanul este al 12-lea, la 05 h 45 min 26 sec de liderul Romain Dumontier.

Americanul Mason Klein (KTM), care s-a remarcat la debutul cursei, a fost nevoit să abandoneze din motive medicale, după ce a căzut de mai multe ori în timpul raliului-raid, au anunţat organizatorii.

Cea de-a 45-a ediţie a cursei se va încheia duminică la Dammam, după o ultimă specială de 136 km.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Bayern Munchen va întâlni pe RB Salzburg, într-un amical pe 6 ianuarie

Bayern Munchen va disputa un meci amical împotriva lui Red Bull Salzburg pe 6 ianuarie 2026, a anunţat...

Selecţionerul Spaniei rămâne cu picioarele pe pământ în ciuda formei excelente a echipei sale

Selecţionerul reprezentativei de fotbal a Spaniei, Luis de la Fuente, rămâne cu picioarele pe pământ în ciuda formei...

F1: Pirelli a limitat la maximum 25 de tururi fiecare set de pneuri la Marele Premiu al Qatarului

Producătorul Pirelli a limitat fiecare set de anvelope la un maximum de 25 de tururi la Marele Premiu...

Mircea Lucescu – Eu sunt vinovat; nu se ştie dacă voi mai fi la baraj

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că el...