Traseul celei de-a 78-a ediţii a Turului ciclist al Spaniei, care va porni pentru a doua oară în istoria sa de la Barcelona, pe 26 august, şi se va încheia la Madrid, pe 17 septembrie, va fi marcat de ascensiunile coloşilor din Pirinei, precum şi a celebrului vârf francez Tourmalet, au anunţat organizatorii cursei, citaţi de EFE, AFP și Agerpres.
O Vuelta fidelă personalităţii sale montane, cu trasee inedite şi finişuri explozive, cu scopul de a-i ţine pe fani în alertă până în ultima zi de cursă.
„Muntele face parte din ADN-ul La Vuelta, şi încă ne va face să vibrăm în 2023”, a declarat Javier Guillen, directorul Turului Spaniei, cu ocazia prezentării ediţiei din 2023, marţi seară, la Palatul Muzicii Catalane din Barcelona.
O mica inovaţie în calendarul UCI din acest an: Vuelta va avea loc după Campionatele Mondiale pe şosea, programate în perioada 3-13 august la Glasgow (Scoţia).
Turul Spaniei 2023 va debuta cu un contratimp pe echipe pe străzile Barcelonei şi o a doua etapă care se va încheia tot în capitala catalană, plutonul urmând apoi să înceapă „dansul” din etapa a treia, care îi va conduce pe concurenţi în Andorra, cu o sosire inedită în staţiunea de schi Arnisal.
După o întoarcere prin Catalonia şi apoi în regiunea Valencia, rutierii vor reveni pe munte în timpul celei de-a şasea etape, care se va încheia pentru a doua oară în istoria Turului Spaniei pe vârful Javalambre.
A doua săptămână va începe cu un contratimp individual plat, care le va face pe plac specialiştilor acestei probe, pe străzile din Valladolid, iar apoi plutonul se va îndrepta spre Pirinei.
Trei zile mai târziu, etapa a 13-a va duce plutonul în Franţa, cu un start în staţiunea de schi Formigal, foarte aproape de graniţă, şi un final fără precedent pe legendarul Col du Tourmalet, cu o ascensiune de 17 km, având o medie de 7,4%.
„Sosirea pe Tourmalet va fi o piatră de hotar în istoria cursei noastre”, a subliniat Guillen.
A doua zi, cicliştii vor traversa Pirineii pentru a reveni în Spania, cu alte doua vârfuri în afara categoriei şi un finiş fără precedent la Port de Belagua (categoria I).
Nici ultima săptămână a cursei nu va fi una uşoară. De-a lungul coastei Cantabrice din nordul Spaniei, plutonul va ajunge în Asturia, în etapa a 17-a, cu finiş promiţător pe Angliru, unul dintre cele mai legendare vârfuri ale Vuelta.
Precedată de două vârfuri de categoria I, această ascensiune formidabilă, cu cei 12 kilometri ai săi la 10% (şi pante de până la 23%!) ar putea fi arbitrul ediţiei 2023 a Turului Spaniei, câştigat anul trecut de tânărul ciclist belgian Remco Evenepoel, care a pus capăt domniei slovenului Primoz Roglic, câştigătorul precedentelor trei ediţii.
Sursa: Agerpres