FOTO | Centru sportiv de 1 milion de euro, pentru pregătirea sportivilor, inaugurat la Miercurea Ciuc

Data:

RideMore, un centru unic în România, destinat pregătirii sportivilor din cadrul Federației Române de Schi-Biatlon, dar și a altor sporturi precum skateboard sau cățărări, a fost inaugurat în Miercurea Ciuc, potrivit unui comunicat emis de Federația Română de Schi Biatlon.

La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai autorităților locale, ai Guvernului Ungariei, care a susținut parțial investiția pentru acest proiect, și Puiu Gaspar, secretar general al Federaţiei Române de Schi-Biatlon. Investiția pentru acest nou centru a fost de un milion de euro. 70% a fost asigurată de Agenţia Naţională de Turism a Ungariei, iar 30% de Asociaţia RideMore, se arată în comunicat.

Foto: Federația Română de Schi Biatlon

Centrul RideMore se întinde pe o suprafață de 1.600 de metri pătrați și include trambuline, panou de cățărare, săli de yoga și crossfit, precum și spații pentru cazare.

Foto: Federația Română de Schi Biatlon

Cel care a inițiat ideea realizării unui astfel de centru în România este Kinda Geza, fost snowboarder și actual antrenor al Lotului Național de Snowboard, președinte al Clubului RideMore din Miercurea-Ciuc. Acesta a tăiat panglicile de inaugurare, în culorile drapelului Ungariei şi ale României, în timpul unui trick făcut pe o bicicletă BMX.

Foto: Federația Română de Schi Biatlon

Conform susținătorilor proiectului, o astfel de investiție va aduce multiple beneficii atât orașului Miercurea Ciuc, cât și sportului în general. Va genera o creștere a numărului de turiști și, totodată, va atrage mai mulți copii și tineri spre sport.

Foto: Federația Română de Schi Biatlon

„Sportivii au nevoie de condiții cât mai bune de pregătire pentru a putea face performanță. În plus, un astfel de centru cu siguranță va atrage mai mulți turiști, dar și copii și tineri spre sport. Îi felicit pe toți cei ce au sprijinit această inițiativă și susțin, în general, activitățile sportive. Sportul este esențial , fie el recreativ sau de performanță, în primul rând pentru o dezvoltare frumoasă și sănătoasă a copiilor”, declară Puiu Gaspar, secretar general al Federaţiei Române de Schi-Biatlon.

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Alonso (Aston Martin), cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente în Singapore

Pilotul spaniol Fernando Alonso (Aston Martin) i-a surprins pe favoriţi şi a fost cel mai rapid, vineri, în...

Alisson (Liverpool) ratează derby-ul cu Chelsea şi meciurile naţionalei Braziliei

Internaţionalul brazilian Alisson Becker, portarul echipei engleze de fotbal FC Liverpool, va rata mai multe meciuri, inclusiv cele...

Jude Bellingham, lăsat în afara lotului Angliei pentru meciurile internaţionale din octombrie

Mijlocaşul Jude Bellingham nu a fost convocat de selecţionerul naţionalei de fotbal a Angliei, germanul Thomas Tuchel, pentru...

MotoGP: Jorge Martin a declarat forfait pentru Marele Premiu al Australiei

Pilotul spaniol Jorge Martin, câştigătorul ediţiei trecute a Campionatului Mondial de MotoGP, a declarat forfait pentru Marele Premiu...