Posibil duel Messi – Ronaldo, pe 19 ianuarie la Riad

Data:

Paris Saint-Germain, echipa campionului mondial argentinian Lionel Messi, va înfrunta o selecţionată compusă din cei mai buni jucători ai cluburilor saudite de fotbal Al-Hilal şi Al-Nassr, la care s-a transferat recent starul portughez Cristiano Ronaldo, a anunţat clubul din capitala Franţei, citat de AFP și Agerpres.

Parizienii se vor deplasa într-o primă fază la Doha, pe 17 ianuarie, aşa cum obişnuiesc cu ocazia unor stagii sau turnee, după ce clubul PSG a fost preluat în 2011 de fondul suveran Qatar Sports Investment (QSI).

Dar dincolo de aspectul financiar al operaţiunii, care îi va implica pe sponsorii campioanei Franţei, călătoria va fi ocazia unei reîntâlniri pe teren între Messi şi Ronaldo, rivali istorici în fotbalul mondial de mai bine de zece ani.

Atacantul portughez s-a despărţit luna trecută, în termeni deloc amiabili, de clubul englez Manchester United, pentru a semna un contract valabil până în 2025 cu Al-Nassr, unde se estimează că va câştiga 200 de milioane de euro pe perioada contractului.

Venirea sa se înscrie în dorinţa autorităţilor din Arabia Saudită de a atrage atenţia asupra campionatului, în vederea unei posibile candidaturi la organizarea Cupei Mondiale din 2030, alături de Grecia şi Egipt, după ce vecinul său Qatar tocmai a găzduit Cupa Mondială 2022.

Oportunitatea este aşadar bună pentru regat de a planifica o nouă întâlnire între Cristiano Ronaldo, cvintuplu câştigător al Balonului de Aur, şi Messi, care a primit la rândul său de şapte ori prestigiosul trofeu, în cadrul unui meci amical pe stadionul internaţional Regele Fahd din Riad.

Rivalitatea celor doi a animat fotbalul mondial din 2009 şi până în 2018, când ambii au jucat în liga spaniolă, Ronaldo la Real Madrid şi Messi la FC Barcelona.

Antrenorul francez Rudi Garcia, care o pregăteşte în prezent pe Al-Nassr, a confirmat duminică meciul. „Va fi o combinată între Al-Hilal şi Al-Nassr. Pentru dezvoltare, pentru a o vedea pe PSG, pentru a vedea marii jucători parizieni, este de fapt un lucru bun. Principalul lucru este că arată cât de pasionată este Arabia Saudită de sport, de fotbal”, a subliniat Garcia.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Alonso (Aston Martin), cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente în Singapore

Pilotul spaniol Fernando Alonso (Aston Martin) i-a surprins pe favoriţi şi a fost cel mai rapid, vineri, în...

Alisson (Liverpool) ratează derby-ul cu Chelsea şi meciurile naţionalei Braziliei

Internaţionalul brazilian Alisson Becker, portarul echipei engleze de fotbal FC Liverpool, va rata mai multe meciuri, inclusiv cele...

Jude Bellingham, lăsat în afara lotului Angliei pentru meciurile internaţionale din octombrie

Mijlocaşul Jude Bellingham nu a fost convocat de selecţionerul naţionalei de fotbal a Angliei, germanul Thomas Tuchel, pentru...

MotoGP: Jorge Martin a declarat forfait pentru Marele Premiu al Australiei

Pilotul spaniol Jorge Martin, câştigătorul ediţiei trecute a Campionatului Mondial de MotoGP, a declarat forfait pentru Marele Premiu...