Emma Răducanu a abandonat în optimile de finală la Auckland. Sportiva, în lacrimi din cauza unei accidentări

Data:

Jucătoarea britanică de tenis Emma Răducanu a fost nevoită să abandoneze, din cauza unei accidentări, în optimile de finală ale turneului WTA de la Auckland (Noua Zeelandă), dotat cu premii totale de 259.303 dolari, anunță Agerpres.

Răducanu, numărul 78 mondial, al cărei tată este român, s-a impus clar, cu 6-0, în primul set al meciului de joi cu Viktoria Kuzmova, dar s-a înclinat apoi în setul secund, câştigat cu 7-5 de reprezentata Slovaciei, înainte ca britanica să renunţe, cu ochii în lacrimi, în debutul setului al treilea, din cauza unei accidentări la glezna stângă.

Această accidentare pică cum nu se poate mai prost Răducanu, cu doar unsprezece zile înaintea startului Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului.

Tot joi, canadianca Leylah Fernandez, pe care Emma Răducanu a învins-o în finală la US Open 2021, s-a calificat în sferturile de finală la Auckland, după ce a învins-o cu 6-0, 6-1 pe austriaca Julia Grabher.

Fernandez, favorita numărul trei, o va înfrunta pentru un loc în semifinale pe belgianca Ysaline Bonaventure, care a eliminat-o în trei seturi, 3-6, 6-3, 6-3, pe canadianca Rebbeca Marino (nr.8).

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

La Liga – venituri de 3,76 miliarde de euro în sezonul 2023/2024

Liga spaniolă de fotbal (La Liga EA Sports) a înregistrat venituri de 3,76 miliarde de euro în sezonul...

LeBron James exclude participarea la Jocurile Olimpice 2028 de la Los Angeles

LeBron James, marea vedetă a echipei Los Angeles Lakers şi a campionatului profesionist nord-american de baschet (NBA), a...

Cristiano Ronaldo, printre invitaţii la dineul organizat de Donald Trump la Casa Albă

Starul portughez al fotbalului Cristiano Ronaldo s-a numărat printre invitaţii la dineul fastuos organizat de preşedintele american Donald...

Andrei Raţiu – Trebuie să venim cu altă mentalitate la naţională pentru a putea face ceva la baraj

Fotbalistul Andrei Raţiu a declarat, marţi seara, după victoria cu 7-1 în meciul cu San Marino, ultimul din...