Aleksandar Mitrovic, desemnat cel mai bun jucător sârb al anului 2022

Data:

Aleksandar Mitrovic, atacantul echipei engleze Fulham, a fost desemnat cel mai bun jucător sârb al anului 2022, a anunţat Federaţia sârbă de fotbal, citată de presa internaţională, potrivit Agerpres.

Aleksandar Mitrovic, care are 28 de ani, a fost desemnat şi în 2018 cel mai bun fotbalist din Serbia. El este depăşit la acest capitol doar de Dusan Tadic, care a obţinut de trei ori distincţia.

În prima parte a acestui an, Mitrovic a contribuit decisiv la revenirea lui Fulham în Premier League, reuşind 43 de goluri în 44 de meciuri în ediţia trecută din Championship. În actualul sezon, el a marcat 10 goluri în 13 apariţii în campionat pentru formaţia londoneză.

Mitrovic a înscris două goluri la Cupa Mondială 2022, unde Serbia a încheiat pe ultimul loc grupa sa, cu o remiză şi două înfrângeri.

Deşi naţionala a dezamăgit la CM din Qatar, selecţionerul Dragan „Pixie” Stojkovic a fost desemnat cel mai bun antrenor sârb al anului, la fel ca în 2021. El obţine pentru a treia oară în cariera sa această distincţie.

Cea mai bună jucătoare sârbă a anului este Jovana Damnjanovic, de la Bayern Munchen.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Vingegaard, pregătit să devină primul danez învingător în Vuelta

Ciclistul Jonas Vingegaard (Visma Lease a Bike), dublu câştigător al Turului Franţei, atacă ediţia 2025 a Turului Spaniei...

Horia Tecău renunţă la rolul de căpitan nejucător al echipei de Billie Jean King Cup a României

Fostul tenisman Horia Tecău a anunţat, marţi, că renunţă la rolul său de căpitan nejucător al echipei de...

Selecţionerul Braziliei îl va menaja pe Vinicius Jr la meciul cu Bolivia

Italianul Carlo Ancelotti, selecţionerul echipei de fotbal a Braziliei, nu l-a convocat pe atacantul Vinicius Jr (Real Madridd)...

Iga Swiatek a urcat pe locul al doilea în clasamentul WTA

Poloneza Iga Swiatek a urcat de pe locul al treilea pe doi în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste...