Rafael Nadal îşi doreşte să fie competitiv la United Cup

Data:

Rafael Nadal, numărul 2 ATP, a declarat că simte ”o motivaţie maximă de a începe bine” competiţia pe echipe mixte United Cup, care debutează joi în Australia, şi speră să-şi recupereze senzaţiile pozitive pe teren şi să fie competitiv, transmite EFE, citată de Agerpres.

”Am motivaţia maximă să încerc să încep bine. Întotdeauna este important să încep bine pentru mine, pentru încredere. Ultimele luni nu au fost uşoare pentru mine. Principalul lucru acum este să-mi recuperez senzaţiile pozitive de pe teren, să fiu competitiv. Aşa sper. Sunt pregătit să reuşesc, dar vom vedea”, a declarat asul iberic.

United Cup, competiţie nouă pe echipe mixte, se desfăşoară între 29 decembrie şi 8 ianuarie cu participarea a 18 ţări în oraşele australiene Brisbane, Perth şi Sydney.

”Este mereu interesant la începutul sezonului. Pentru toată lumea este ceva nou, cu îndoieli despre cum vor merge lucrurile. Deşi nu ştiu câte sezoane am în circuitul ATP, începuturile sunt întotdeauna diferite”, a spus Nadal în conferinţa de presă dinaintea United Cup. În afară de Nadal, Spania mai contează pe Paula Badosa, Nuria Parrizas, Jessica Bouzas, Pablo Carreno, Albert Ramos şi David Vega.

Nadal va debuta pe 31 decembrie contra britanicului Cameron Norrie la Sydney. Jucătorul spaniol, în vârstă de 36 de ani, va trebui apoi să îl înfrunte pe 2 ianuarie pe australianul Alex de Minaur în Grupa D a United Cup, competiţie promovată de ATP şi WTA, care distribuie puncte pentru clasamentele aferente.

Nadal a câştigat ediţia din acest an a turneului Australian Open şi are 22 de titluri de Mare Şlem în palmares (record la masculin).

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Selecţionerul Braziliei îl va menaja pe Vinicius Jr la meciul cu Bolivia

Italianul Carlo Ancelotti, selecţionerul echipei de fotbal a Braziliei, nu l-a convocat pe atacantul Vinicius Jr (Real Madridd)...

Iga Swiatek a urcat pe locul al doilea în clasamentul WTA

Poloneza Iga Swiatek a urcat de pe locul al treilea pe doi în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste...

Înot: Patru români s-au calificat în semifinalele probelor lor la Mondialele de juniori de la Otopeni

Patru înotători români s-au calificat în semifinalele probelor în care au luat startul, marţi, în prima zi a...

Messi şi Mastantuono, incluşi în lotul Argentinei pentru meciurile de luna viitoare din preliminariile CM 2026

Starul Lionel Messi şi talentatul Franco Mastantuono, noul jucător al echipei Real Madrid, se numără printre cei 31...