Christophe Galtier: Messi va reveni pe 2 sau 3 ianuarie la antrenamentele lui PSG

Data:

Lionel Messi, câştigător al Cupei Mondiale cu Argentina în urmă cu nouă zile, va reveni „pe 2 sau 3 ianuarie” la antrenamentele lui PSG, a indicat tehnicianul campioanei Franţei, Christophe Galtier, citat de AFP și Agerpres.

„Leo (Messi) a reuşit un Mondial foarte mare, cu victoria sa. A trebuit să se întoarcă în Argentina pentru sărbătorirea titlului, iar noi am hotărât că va fi liber până la 1 ianuarie”, a declarat Galtier într-o conferinţă de presă, cu o zi înaintea meciului cu Strasbourg, primul pentru PSG după reluarea Ligue 1.

„Va veni să ni se alăture pe 2 sau pe 3 (ianuarie). pentru a putea relua competiţia împreună cu noi. Va fi avut între treisprezece şi paisprezece zile de recuperare”, a spus antrenorul.

Astfel, argentinianul, autor a două goluri în final Cupei Mondiale, împotriva Franţei, nu va juca pentru PSG mai devreme de meciul cu Angers din etapa a 18-a.

Ceilalţi fotbalişti care au fost la Mondial, printre care Kylian Mbappe şi Neymar, „vor fi disponibili pentru meciul de mâine (miercuri)”, a mai spus Galtier.

Mbappe ar putea fi chiar titular, după ce a fost surprins revenind la antrenamente la doar trei zile după finala Cupei Mondiale, câştigată de Argentina (3-3, 4-2 la lovituri de departajare).

„Am făcut astfel încât să gestionăm fiecare caz luat separat”, a dezvălui Galtier. „După ce am vorbit cu el, Kylian a dorit să ni se alăture destul de repede. Asta nu înseamnă ca nu va exista, atât pentru (Achraf) Hakimi cât şi pentru Kylian (Mbappe), un moment când vor trebui să se refacă, nu doar fizic, ci şi mental”, a continuat tehnicianul.

Paris Saint-Germain va primi miercuri vizita lui Strasbourg în etapa a 16-a din Ligue 1.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Bayern Munchen va întâlni pe RB Salzburg, într-un amical pe 6 ianuarie

Bayern Munchen va disputa un meci amical împotriva lui Red Bull Salzburg pe 6 ianuarie 2026, a anunţat...

Selecţionerul Spaniei rămâne cu picioarele pe pământ în ciuda formei excelente a echipei sale

Selecţionerul reprezentativei de fotbal a Spaniei, Luis de la Fuente, rămâne cu picioarele pe pământ în ciuda formei...

F1: Pirelli a limitat la maximum 25 de tururi fiecare set de pneuri la Marele Premiu al Qatarului

Producătorul Pirelli a limitat fiecare set de anvelope la un maximum de 25 de tururi la Marele Premiu...

Mircea Lucescu – Eu sunt vinovat; nu se ştie dacă voi mai fi la baraj

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că el...