Iga Swiatek, cel mai bun sportiv european al anului. David Popovici, clasat pe locul 9

Data:

Liderul clasamentului mondial al tenisului feminin, poloneza Iga Swiatek, s-a clasat pe primul loc în ierarhia celor mai buni sportivi europeni din 2022, în ancheta realizată de agenţia poloneză de ştiri PAP prin voturile celorlalte agenţii de ştiri de pe continent şi în care înotătorul român David Popovici s-a clasat pe locul 9, anunță Agerpres.

La cea de-a 65-a ediţie a tradiţionalei anchete, Swiatek s-a impus cu un total de 118 puncte, după ce a câştigat opt titluri în acest an, două de Mare Şlem, Roland Garros şi US Open, patru titluri WTA 1.000, la Doha, Indian Wells, Miami şi Roma, precum şi două WTA 500, la Stuttgart şi San Diego.

Pe locul secund în clasamentul continental s-a situat atletul suedez Armand Duplantis, cu 106 puncte. Scandinavul a fost desemnat şi cel mai bun atlet al anului de către World Athletics. Duplantis (23 ani) a stabilit un nou record mondial în iulie, la săritura cu prăjina, la Mondialele de la Eugene, cu 6,21 metri. El a obţinut în acest an 18 victorii în 19 competiţii la care a concurat, depăşind bara situată la ştacheta de 6 metri de 23 de ori în acest an.

Podiumul a fost completat de campionul mondial de Formula 1, olandezul Max Vestappen, cu 82 de puncte.

David Popovici (18 ani), care a cucerit în acest an, între altele, două titluri mondiale şi două europene la 100 m liber şi 200 m liber, a acumulat 37 de puncte.

Ancheta PAP a fost câştigată în decursul timpului doar de doi sportivi români, gimnasta Nadia Comăneci (1976) şi atleta Gabriela Szabo (1999). Anul trecut, distincţia a fost cucerită de tenismanul sârb Novak Djokovic.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

UEFA deschide consultări în privinţa disputării meciurilor din campionatele naţionale în străinătate

UEFA se va consulta cu actorii din fotbalul european în privinţa cererii făcute de liga spaniolă şi liga...

Portarul mexican Guillermo Ochoa (40 ani) a semnat pentru AEL Limassol

Portarul mexican Guillermo Ochoa a semnat pentru clubul cipriot de fotbal AEL Limassol pentru sezonul 2025-2026, sub rezerva...

Peste 1,5 milioane de fani s-au înscris pentru cumpărarea de bilete la CM 2026 în primele 24 ore

Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) a anunţat, joi, că peste 1,5 milioane de fani s-au înregistrat în primele...

FIFA a autorizat revenirea lui Aymeric Laporte la Athletic Bilbao

Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) a autorizat, joi, transferul fundaşului franco-spaniol Aymeric Laporte de la Al-Nassr (Arabia Saudită)...