Justiţia sportivă italiană vrea redeschiderea procesului împotriva unor cluburi acuzate de fraudă contabilă

Data:

Justiţia sportivă italiană încearcă să redeschidă un proces împotriva lui Juventus Torino şi a încă 11 cluburi, toate acuzate de fraudă contabilă în timpul transferurilor de jucători, scrie Reuters, citată de Agerpres.

„Procurorul Federal, după ce a examinat documentele şi alte acte premergătoare urmăririi penale, a depus o contestaţie pentru revocarea parţială a hotărârii dată de Curtea Federală de Apel (CFA)”, a indicat Federaţia italiană de fotbal (FIGC) într-un comunicat.

În luna aprilie, CFA a achitat toate cele unsprezece cluburi, printre care Juventus Torino şi Napoli, şi pe cei 60 de reprezentanţi ai acestora urmăriţi penal pentru posibilă fraudă contabilă în timpul transferurilor de jucători.

Atunci s-a dat dreptate cluburilor care au contestat acuzaţiile procurorului federal privind supraevaluarea preţurilor de vânzare pentru unii jucători şi au înregistrat astfel în conturile lor câştiguri de capital nejustificate.

”Instanţa FIGC a achitat toate cluburile, ofiţerii şi administratorii de club care au fost acuzaţi de procurorul federal. Motivarea deciziei va fi publicată ulterior”, a comunicat la acea vreme Federaţia.

În octombrie 2021, FIGC deschisese ancheta cu privire la o serie transferuri suspecte de jucători.

Potrivit ziarelor La Repubblica şi Il Tempo, comisia de supraveghere a Serie A, Covisoc, le-a trimis preşedintelui FIGC, Gabriele Gravina, şi procurorului FIGC, Giuseppe Chine, un raport referitor la 62 de transferuri realizate în perioada 2019-2021.

Federaţia italiană confirma deschiderea unei anchete, însă nu preciza câte transferuri sunt vizate.

Potrivit presei de la acel moment, valoarea unor jucători ar fi fost umflată în scopuri contabile, iar schimburi de jucători ar fi fost utilizate pentru a ajuta la echilibrarea conturilor.

Conform aceloraşi surse, marea majoritate a acestor transferuri vizau clubul Juventus Torino. Cel mai important transfer care apărea în raportul Covisoc este cel al atacantului nigerian Victor Osimhen, achiziţionat în 2020 de Napoli de la clubul francez Lille.

Doi dintre cei patru jucători transferaţi la Lille de la Napoli pentru 20 de milioane de euro în cadrul acelei tranzacţii de 70 de milioane de euro, evoluează acum în divizia a patra din Italia (Serie D).

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Thomas Muller crede că Neuer poate reveni la naţionala Germaniei în vederea CM 2026

Mijlocaşul german Thomas Muller, aflat în prezent la echipa canadiană Vancouver Whitecaps, crede că portarul Manuel Neuer, fostul...

Gareth Southgate dezminte revenirea pe banca tehnică

Fostul antrenor al naţionalei de fotbal a Angliei, Sir Gareth Southgate, a declarat, miercuri, că nu ia în...

Grecul Stefanos Tsitsipas, învins fără drept de apel în turul al doilea la Winston-Salem (ATP)

Tenismanul grec Stefanos Tsitsipas, principalul favorit, a fost învins fără drept de apel de chinezul Yunchaokete Bu, cu...

NBA – Un angajat al echipei Miami Heat a recunoscut furtul a sute de tricouri purtate în meciuri

Un fost angajat al echipei Miami Heat, din liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), a pledat vinovat marţi...