Pep Guardiola: Messi era cel mai mare fotbalist din toate timpurile şi fără să câştige Mondialul

Data:

Antrenorul lui Manchester City, Pep Guardiola, a declarat că nu are nicio îndoială că Lionel Messi este cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor şi a adăugat că părerea lui nu s-ar fi schimbat chiar dacă atacantul nu ar fi dus Argentina la câştigarea Cupei Mondiale din Qatar, informează Reuters, citată de Agerpres.

Messi a încheiat ediţia din Qatar cu şapte goluri marcate, dintre care două într-o finală epică, încheiată cu victoria Argentinei la loviturile de departajare cu Franţa, cu 4-2, după ce scorul a fost egal, 3-3, la finalul prelungirilor.

Atacantul de 35 de ani, care a cucerit numeroase trofee sub conducerea lui Guardiola la FC Barcelona, a devenit, duminică, primul fotbalist care câştigă de două ori ”Balonul de Aur”, decernat celui mai bun jucător al Cupei Mondiale, iar fanii săi susţin că evoluţiile din Qatar i-au consolidat şi mai mult statutul.

„Toată lumea are o părere, dar nimeni nu se poate îndoi că el este cel mai mare din toate timpurile”, a afirmat Guardiola într-o conferinţă de presă înaintea meciului de joi cu Liverpool din turul patru al Cupei Ligii engleze.

„Pentru mine, el este cel mai bun, este greu de înţeles că un jucător poate rivaliza cu ce a făcut el. Oamenii care i-au văzut pe Pele, Alfredo Di Stefano sau Diego Maradona… părerile sunt sentimentale, dar pe de altă parte, dacă el (Messi) nu ar fi câştigat Cupa Mondială, părerea mea nu s-ar schimba”, a spus tehnicianul spaniol.

În altă ordine de idei, Guardiola a indicat că cei 16 jucători ai lui City prezenţi la turneul final se vor alătura treptat echipei de club.

„Astăzi, s-au întors şase jucători. Au avut o experienţă incredibilă, unică. Sper că se vor întoarce şi vor lucra bine, iar peste patru ani vor putea avea o altă experienţă în Canada, Mexic şi Statele Unite”, a spus Guardiola.

„Jucătorii care au fost la Cupa Mondială au o condiţie fizică mai bună decât jucătorii care au fost aici. Lui Sergio (Gomez), Erling (Haaland), Riyad (Mahrez) şi Cole (Palmer) le lipseşte puţin ritmul în comparaţie cu Rodri sau Manuel Akanji”, a adăugat el.

„Nu sunt îngrijorat pentru martie sau aprilie. Acum fiecare jucător a avut alt selecţioner, a fost o competiţie diferită… Avem un meci important mâine, apoi (în Premier League) împotriva Leeds (United). Programul din ianuarie este solicitant, aşa că îi dorim înapoi cât mai curând posibil”, a mai spus Guardiola.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Handbal masculin: CSM Constanţa şi-a asigurat medaliile de argint

CSM Constanţa şi-a asigurat medaliile de argint în Liga Naţională de handbal masculin, după ce a învins-o pe...

Canotaj: Bronz pentru România la Europene, în proba de 8+1 masculin

Echipajul de 8+1 masculin al României a cucerit medaliile de bronz, sâmbătă, la Campionatele Europene de canotaj de...

Tenis: Tsitsipas, out din primul tur la Madrid

Jucătorul grec de tenis Stefanos Tsitsipas, nr.7 mondial, câştigător al titlului la Monte Carlo şi finalist la Barcelona,...

Tenis: Jannik Sinner a debutat cu dreptul la Madrid

Jucătorul italian de tenis Jannik Sinner, principalul favorit, a debutat cu o victorie la turneul ATP Masters 1.000...