Acord între Tyson Fury şi Oleksandr Usik, pentru un meci de unificare a centurilor la categoria grea

Data:

Boxerul britanic Tyson Fury şi pugilistul ucrainean Oleksandr Usik au ajuns la un acord în privinţa unui meci, în prima parte a anului viitor, care să dea campionul mondial absolut al categoriei grea, a declarat promotorul lui Fury, Bob Arum, citat de Reuters și Agerpres.

Fury l-a provocat pe Usik, campionul mondial în versiunile WBA, IBF, WBO şi IBO, după ce britanicul şi-a apărat cu succes titlul de campion WBC luna aceasta, cu o victorie prin KO după zece runde în faţa conaţionalului Derek Chisora.

Data şi locul meciului de unificare nu au fost decise încă, dar niciunul dintre boxeri nu va mai urca în ring până atunci, a precizat Arum.

”Cei doi boxeri au căzut de acord cu meciul”, a spus Arum, marţi, pentru Sky Sports.

”Usik e bun prieten cu mine, este foarte inteligent, iar Tyson este Superman, atât ca sportiv, cât şi ca intelect. Deci, vor să lupte”, a spus Arum.

Promotorul a recunoscut că au fost primite oferte semnificative din Orientul Mijlociu ca meciul să aibă loc acolo, dar există şi posibilitatea ca lupta să se desfăşoare în Regatul Unit.

”Nu ar trebui să dureze prea mult până se va lua o decizie finală. Detaliile sunt stabilite. Cred că vom decide totul până la finalul anului”, a menţionat Arum.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Medvedev, furios împotriva ‘deciziei’ arbitrului din meciul cu Bonzi, de la US Open

Tenismanul rus Daniil Medvedev, furios pe alegerea arbitrului de scaun de a-i acorda un prim serviciu adversarului său,...

Istvan Kovacs, delegat la meciul din play-off-ul Ligii Campionilor dintre FC Copenhaga şi FC Basel

Arbitrul român Istvan Kovacs a fost delegat de UEFA la meciul FC Copenhaga - FC Basel, contând pentru...

Maria Şarapova a intrat în panteonul gloriilor tenisului, Hall of Fame

Rusoaica Maria Şarapova a intrat în panteonul gloriilor tenisului, Hall of Fame, în cadrul unei ceremonii în care...

Salt de 41 de locuri pentru Sorana Cîrstea, care a revenit în top 100 WTA

Românca Sorana Cîrstea a reuşit un salt de 41 de locuri faţă de săptămâna trecută, în clasamentul mondial...