Milioane de persoane au sărbătorit la Buenos Aires al treilea titlu mondial cucerit de echipa de fotbal a Argentinei, la revenirea selecţionatei Albiceleste din Qatar, însă bucuria copleşitoare a suporterilor a făcut imposibilă parada jucătorilor într-un autobuz descoperit până la final, astfel că Messi şi colegii săi au fost nevoiţi să fie evacuaţi cu elicopterul, relatează AFP, citată de Agerpres.
Peste cinci milioane de persoane, potrivit unei surse a municipalităţii capitalei, s-au aflat pe traseul parcurs de echipa Argentinei, între complexul Federaţiei argentiniene de fotbal (AFA), aflat la 32 km de capitala Buenos Aires, şi centrul metropolei sud-americane de trei milioane de locuitori (13 milioane cu suburbiile). ”A fost cea mai mare mobilizare populară din istoria” Argentinei, au relatat mai multe posturi de televiziune.
După patru ore, autobuzul cu campionii, plecat la ora locală 11:45 de la sediul AFA, nu parcursese decât câţiva kilometri, fiind încetinit de miile de suporteri, avansând la pas în mareea de culori bleu şi alb, transmite AFP.
Destul de repede a devenit clar că nu se poate ajunge la Obelisc, punctul obişnuit al sărbătorilor, decât după foarte multe ore şi nu fără anumite riscuri. Imaginile de televiziune au arătat un suporter care s-a aruncat de pe un pod rutier pe autobuzul în care se aflau jucătorii şi a sfârşit căzând pe mulţimea care se afla în jurul autocarului.
”Campionii mondiali vor survola restul traseului în elicoptere, deoarece a devenit imposibilă continuarea parcursului pe şosea din cauza exploziei de bucurie populară. Trebuie să continuăm să sărbătorim în pace şi să le arătăm dragostea şi admiraţia noastră”, a anunţat preşedinţia în cursul după-amiezii, prin purtătoarea sa de cuvânt, Gabriela Cerruti.
Preşedintele AFA, Chiqui Tapia, a transmis şi el pe Twitter că forţele de ordine nu permit jucătorilor să parcurgă în autobuz drumul până la Obelisc. ”Mii de scuze în numele tuturor jucătorilor”, a mai scris Tapia.
După un survol al mulţimii la bordul mai multor elicoptere, Cupa Mondială fiind în cel al lui Messi, al lui Rodrigo De Paul şi al selecţionerului Lionel Scaloni, jucătorii au revenit la sediul AFA de la Ezeiza. Messi şi Angel Di Maria au ajuns în jurul orei locale 19:00 la Rosario, oraş aflat la 300 km de capitală, a precizat AFP.
Fiesta suporterilor argentinieni a fost presărată şi cu alte incidente, mai mulţi zeci de tineri, dintre care unii sub influenţa alcoolului, s-au ciocnit cu poliţia, un mic grup de turbulenţi încercând intrarea de la baza Obeliscului. Două cordoane de poliţişti au fost vizate de pietre aruncate de unii suporteri, astfel că forţele de ordine au făcut uz de gloanţe de cauciuc şi bastoane.
Potrivit canalului TN, 13 persoane au fost reţinute, iar opt poliţişti au fost răniţi: Împrejurimile Obeliscului au fost degajate înaintea orei locale 22:00. Municipalitatea a anunţat că 16 persoane au fost spitalizate în cursul zilei, pentru răni şi diverse traumatisme.
Argentina a câştigat duminică al treilea său titlu de campioană mondială din istorie, după cele din 1978 şi 1986, învingând Franţa,. deţinătoarea trofeului, în finala din Qatar, cu 4-2 la loviturile de departajare, scorul fiind egal, 3-3, la finalul prelungirilor.
Sursa: Agerpres