Sebastien Loeb nu va participa la Raliul Monte Carlo din sezonul 2023 al WRC

Data:

Pilotul francez Sebastien Loeb, învingător al Raliului Monte Carlo din acest an, nu va participa şi la ediţia de anul viitor al cursei monegasce din programul Campionatului Mondial de Raliuri (WRC), informează L’Equipe, citată de Agerpres.

Echipa M-Sport a anunţat că al treilea pilot înscris la Raliul Monte Carlo 2023, din perioada 19-22 ianuarie, este Jourdan Serderidis, astfel că Loeb nu va concura în prima cursă a sezonului viitor. Ceilalţi doi piloţi de la M-Ford sunt vicecampionul mondial Ott Tanak şi Pierre-Louis Loubet.

Loeb, cu nouă titluri mondiale în WRC, va participa la Raliul Dakar 2023, care se va încheia pe 15 ianuarie. Cele mai bune clasări ale lui în cea mai dură cursă de anduranţă au fost locurile doi din 2017 şi 2022.

În sezonul 2022 din WRC, Loeb a participat la patru curse: Raliul Monte Carlo, Raliul Portugaliei, Raliul Kenyei şi Raliul Greciei. Francezul a câştigat Raliul Monte Carlo de opt ori.

Tot în 2022, Loeb şi spaniola Cristina Gutierrez au câştigat a doua ediţie a competiţiei Extreme E, rezervată maşinilor 4×4 electrice.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Al-Ahli a demarat negocierile cu Lionel Messi, informează L’Equipe

Clubul saudit de fotbal Al-Ahli a demarat negocierile cu starul argentinian Lionel Messi, pe care doreşte să-l recruteze...

Turneul de la Wimbledon – Djokovic este în continuare cel mai bun pe iarbă, afirmă Ivanisevic

Sârbul Novak Djokovic este în continuare cel mai bun tenisman pe iarbă din circuitul profesionist, a afirmat fostul...

Turul Franţei – AG2R se retrage din sportul cu pedale; Decathlon preia ştafeta

După 28 de ani de prezenţă în sportul cu pedale, AG2R-La Mondiale predă frâiele echipei cicliste către Decathlon,...

Organizatorii de la Wimbledon şi-au cerut scuze pentru deficienţele sistemului electronic

Organizatorii turneului de la Wimbledon şi-au cerut scuze pentru erorile făcute de echipa de control a sistemului electronic...