Cristiano Ronaldo a purtat negocieri cu Olympique Marseille

Data:

Cristiano Ronaldo a purtat negocieri cu echipa de fotbal Olympique Marseille, formaţia de suflet a preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, scrie presa din Hexagon, citată de Agerpres.

Discuţiile dintre cele două părţi, confirmate de Basile Boli, ambasadorul clubului Olympique Marseille, au avut loc în vara trecută, dar nu s-au concretizat.

Cristiano „a fost în discuţii cu OM şi cred că ar fi trebuit să vină la Marsilia. Ar fi adus ceva campionatului Franţei”, a declarat Boli pentru NW Sport TV.

„Este un jucător talentat, chiar dacă este un pic cam în vârstă. Însă, în campionatul Franţei, cred că mai poate da frisoane echipelor. Şi apoi e Cristiano Ronaldo, este o semnătură”, a adăugat fostul fundaş.

În vârstă de 37 de ani, Cristiano Ronaldo şi-a reziliat contractul cu clubul englez Manchester United chiar în timpul Cupei Mondiale 2022, competiţie la care selecţionata Portugaliei s-a oprit în sferturile de finală.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Vingegaard, pregătit să devină primul danez învingător în Vuelta

Ciclistul Jonas Vingegaard (Visma Lease a Bike), dublu câştigător al Turului Franţei, atacă ediţia 2025 a Turului Spaniei...

Horia Tecău renunţă la rolul de căpitan nejucător al echipei de Billie Jean King Cup a României

Fostul tenisman Horia Tecău a anunţat, marţi, că renunţă la rolul său de căpitan nejucător al echipei de...

Selecţionerul Braziliei îl va menaja pe Vinicius Jr la meciul cu Bolivia

Italianul Carlo Ancelotti, selecţionerul echipei de fotbal a Braziliei, nu l-a convocat pe atacantul Vinicius Jr (Real Madridd)...

Iga Swiatek a urcat pe locul al doilea în clasamentul WTA

Poloneza Iga Swiatek a urcat de pe locul al treilea pe doi în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste...