Doi internaţionali croaţi au sărbătorit bronzul din Qatar cu un salut fascist

Data:

Internaţionalii croaţi Dejan Lovren şi Marcelo Brozovic au strigat un cunoscut salut fascist croat când au sărbătorit, la Zagreb, medalia de bronz cucerită la Cupa Mondială de fotbal din Qatar, informează presa locală, citată de EFE, și Agerpres.

După primirea spectaculoasă de care a avut parte selecţionata Croaţiei la revenirea în ţară, Lovren, fundaşul echipei Zenit Sankt Petersburg, şi Brozovic, mijlocaşul formaţiei Inter Milano, au plecat într-un club de noapte aflat în apropiere de Zagreb, pentru a continua petrecerea, relatează ziarul Jutarnji List.

Un videoclip care circulă în mass-media îi arată pe cei doi jucători consumând alcool şi cântând, cu pieptul gol, o melodie ultranaţionalistă care include salutul ustaş „Za domn spremni”.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, un stat croat fascist a existat timp de patru ani (1941-1945), un aliat al celui de-al Treilea Reich german, unde au fost ucişi sistematic sute de mii de sârbi, evrei şi rromi, adaugă EFE.

Revizioniştii istorici susţin că ”Za dom spremni” este un ”vechi salut patriotic” croat care a fost doar „abuzat” de ustaşi, dar istoricii reputaţi resping aceste versiuni.

Selecţionata croată a fost primită duminică de zeci de mii de suporteri la Zagreb, iar după sărbătoarea publică, membrii echipei conduse de Luka Modric au mers fiecare în alte locuri pentru a continua sărbătoarea.

Portalul de ştiri Index încă aştepta luni seara un răspuns din partea Federaţiei croate de fotbal la întrebarea dacă Lovren şi Brozovic vor fi pedepsiţi pentru scandările lor.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Cristiano Ronaldo înfiinţează un studio de film independent

Starul portughez Cristiano Ronaldo s-a lansat într-o nouă afacere, filmul fiind cel mai recent business al său, în...

MotoGP: Campionul mondial Jorge Martin, autorizat să concureze în Marele Premiu al Qatarului

Pilotul spaniol Jorge Martin (Aprilia), campionul mondial en titre la MotoGP, clasa regină a motociclismului viteză, a fost...

Pogacar este ‘probabil cel mai bun din toate timpurile’, a afirmat Greg LeMond

Fostul mare ciclist american Greg LeMond se declară convins, conform unui interviu acordat AFP, că slovenul Tadej Pogacar...

Atacantul Robert Lewandowski scrie istorie în Liga Campionilor

Internaţionalul polonez Robert Lewandowski, atacantul echipei spaniole de fotbal FC Barcelona, a devenit primul jucător car a reuşit...