Managerul sportiv Ion Vlădoiu şi-a reziliat contractul cu FC Argeş

Data:

Clubul de fotbal FC Argeş a ajuns la un acord de reziliere, pe cale amiabilă, a contractului cu managerul sportiv Ion Vlădoiu, a anunţat gruparea pe site-ul oficial, potrivit Agerpres.

„Au fost doi ani de excepţie, mai ales pentru mine, care eram la prima provocare de acest gen. Am venit la FC Argeş într-un moment greu şi am încercat cu toată puterea să ajut, în plan sportiv, ca echipa să-şi atingă obiectivele. Din păcate, în acest sezon aşteptările au fost mult mai mari, iar realizările departe de obiectivele stabilite în debutul sezonului, fapt pe care mi l-am asumat şi mi-l asum şi acum, la final. Din acest motiv, am considerat că este momentul să mă retrag din funcţia de manager sportiv, dar să rămân acelaşi înflăcărat suporter al echipei FC Argeş. Le mulţumesc tuturor colegilor şi suporterilor pentru colaborare, înţelegere şi susţinere. Hai FC Argeş!”, a declarat fostul fotbalist şi manager sportiv al Argeşului.

FC Argeş a încheiat anul pe locul 11, cu 23 de puncte după 21 de etape. În sezonul trecut alb-violeţii s-au calificat în play-off şi au încheiat pe locul 6. Clubul din Trivale a schimbat antrenorul în octombrie, aducându-l pe Marius Croitoru în locul lui Andrei Prepeliţă.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Nadia Comăneci, prezentă la startul construcţiei sălii din Otopeni care îi va purta numele

Fosta mare gimnastă Nadia Comăneci a fost prezentă la startul construcţiei sălii de gimnastică, cară care îi va...

FIFA va ajuta la refacerea infrastructurii fotbalistice din Gaza

Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a promis sprijinul forului mondial pentru reconstrucţia infrastructurii fotbalistice din Gaza, ca parte a...

Carlos Alcaraz a jucat în acest an în 11 ţări şi a zburat peste 90.000 km

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, liderul clasamentului ATP, a zburat peste 90.000 de kilometri anul acesta pentru a participa...

Jaqueline Cristian şi Gabriela Ruse s-au calificat în sferturile probei de dublu la Osaka (WTA)

Jucătoarele române de tenis Jaqueline Cristian şi Gabriela Ruse s-au calificat, marţi, în sferturile de finală ale probei...