Presa argentiniană: Glorie eternă pentru Albiceleste şi Messi

Data:

Strigătul din inimă „Suntem campioni mondiali” acoperă întreaga primă pagină a cotidianului sportiv argentinian Olé, temă reluată de întreaga presă din această ţară, care îi aduce în unanimitate omagiu geniului lui Lionel Messi, ghidul selecţionatei Albiceleste, care a cucerit a treia coroană mondială din istoria sa, la loviturile de departajare în faţa Franţei, în finala Cupei Mondiale, anunță Agerpres.

Fotografia lui Messi cu trofeul şi cea a întregii echipe argentiniene strigându-şi bucuria la festivităţile de la finalul meciului se regăsesc în toată mass-media şi pe reţelele de socializare, care au palpitat la răsturnările unei „finale epice”, expresia cea mai des utilizată pentru a evoca scorul de 3-3 după prelungiri şi apoi sesiunea de lovituri de departajare.

„Glorie eternă lui Messi”, titrează o cronică din Ole, exprimând sentimentul general din Argentina, care aşteaptă de aproape 20 de ani un titlu mondial cucerit de celebrul său număr 10, care se alătură legendarului Diego Maradona în panteonul zeilor fotbalului.

Messi, „cupa care lipsea din palmaresul său: o dublă şi lacrimi de campion”, subliniază TyC Sports, postul argentinian de televiziune dedicat sportului.

Ziarul madrilen Marca scrie la rândul său: „Asta este Leo, ai Mondialul tău. Şi îl meriţi”. Iar pentru cotidianul argentinian La Nacion, Albiceleste „atinge cerul”.

„Finală de neuitat”, „delir”, „extaz”, „cea mai frumoasă finală din toate timpurile”, scrie presa argentiniană, care savurează deplin al treilea triumf planetar, după cele din 1978, pe teren propriu, şi 1986, în Mexic, cu regretatul Diego Maradona în stare de graţie.

„Fericirea unei ţări”, evocă cotidianul Clarin, rezumând sentimentul a 47 de milioane de argentinieni, care au strigat la dubla lui Messi, golul lui Di Maria, au suferit la tripla lui Mbappe şi s-au extaziat la paradele portarului „Dibu” Martinez, încă o dată decisiv la loviturile de departajare.

Chiar şi în Brazilia, marea rivală a Albiceleste, s-a evocat cu sportivitate victoria „fraţilor” argentinieni. Astfel, cotidianul O Globo a salutat titlul vecinilor săi şi s-a alăturat corului de laude aduse lui Messi: „cel mai bun”‘, care „merită pe deplin” să ridice trofeul Cupei Mondiale.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Cristiano Ronaldo înfiinţează un studio de film independent

Starul portughez Cristiano Ronaldo s-a lansat într-o nouă afacere, filmul fiind cel mai recent business al său, în...

MotoGP: Campionul mondial Jorge Martin, autorizat să concureze în Marele Premiu al Qatarului

Pilotul spaniol Jorge Martin (Aprilia), campionul mondial en titre la MotoGP, clasa regină a motociclismului viteză, a fost...

Pogacar este ‘probabil cel mai bun din toate timpurile’, a afirmat Greg LeMond

Fostul mare ciclist american Greg LeMond se declară convins, conform unui interviu acordat AFP, că slovenul Tadej Pogacar...

Atacantul Robert Lewandowski scrie istorie în Liga Campionilor

Internaţionalul polonez Robert Lewandowski, atacantul echipei spaniole de fotbal FC Barcelona, a devenit primul jucător car a reuşit...