SCM Râmnicu Vâlcea a câştigat în Suedia şi a făcut un pas spre grupele EHF European League

Data:

SCM Râmnicu Vâlcea a făcut un pas mare spre grupele competiţiei feminine de handbal EHF European League, după ce a învins în deplasare formaţia suedeză H 65 Hoors HK cu scorul de 31-24 (12-12), în prima manşă din turul al treilea preliminar, anunță Agerpres.

Prima repriză a fost una echilibrată, doar SCM având avantaj de două goluri pe tabelă, 5-3 şi 9-7, însă la pauză scorul a fsot egal, 12-12.

În partea secundă, echipa vâlceană a pus stăpânire pe joc şi s-a desprins de scandinave, ecartul crescând până la şapte goluri (24-31).

Pentru vâlcence au marcat Irina Glibko 7 goluri, Asuka Fujita 6, Asma Elghaoui 4, Corina Lupei 2, Bobana Klikovac 2, Daria Bucur 2, Amalia Coman 1, Evghenia Levcenko 1, în timp ce suedezele Elin Hansson şi Daniela De Jong au înscris 2, respectiv 4 goluri.


Portarul german Isabell Roch a încheiat cu 8 şuturi apărate (38,10%), iar Daciana Hosu a parat 3 (21,43%).

Golurile formaţiei nordice au fost reuşite de Ida Gullberg 6, Anna Skretting 4, Emma Jonsson 2, Elsa Asberg 2, Isabelle Andersson 2, Tilda Winberg 2, Filippa Nyman 2, Emma Nuhanovic 1, Cassandra Tollbring 1.

Josefine Hultberg Dahlgren a apărat 11 şuturi (28,95%).

Meciul a fost arbitrat de danezii Jacob Jaeger Pagh şi Karl Johan Pontoppidan Thygesen, iar delegat EHF a fost letonul Ilmars Kazinieks.

Manşa secundă va avea loc pe 11 decembrie, la Râmnicu Vâlcea.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Cristiano Ronaldo înfiinţează un studio de film independent

Starul portughez Cristiano Ronaldo s-a lansat într-o nouă afacere, filmul fiind cel mai recent business al său, în...

MotoGP: Campionul mondial Jorge Martin, autorizat să concureze în Marele Premiu al Qatarului

Pilotul spaniol Jorge Martin (Aprilia), campionul mondial en titre la MotoGP, clasa regină a motociclismului viteză, a fost...

Pogacar este ‘probabil cel mai bun din toate timpurile’, a afirmat Greg LeMond

Fostul mare ciclist american Greg LeMond se declară convins, conform unui interviu acordat AFP, că slovenul Tadej Pogacar...

Atacantul Robert Lewandowski scrie istorie în Liga Campionilor

Internaţionalul polonez Robert Lewandowski, atacantul echipei spaniole de fotbal FC Barcelona, a devenit primul jucător car a reuşit...