Ştiinţa Baia Mare îşi păstrează titlul de campioană a României, după

Data:

CSM Ştiinţa Baia Mare şi-a păstrat titlul de campioană a României la rugby şi în ediţia din acest an, după ce a învins în finala Ligii Naţionale 2022, pe Steaua Bucureşti, cu scorul de 22-15 (9-10), într-un meci care a avut loc pe Stadionul Naţional de rugby „Arcul de Triumf” din Bucureşti, anunță Agerpres.

După un meci extrem de echilibrat, maramureşenii s-au impus prin eseurile reuşite de Levan Papidze (57, 72) şi fructificarea unor lovituri de pedeapsă prin Tute Grant (6) şi Paul Popoaia (21, 31, 45).

Steliştii au punctat prin eseurile lui Matthew Tweddle (11) şi Jone Marawa (41), primul transformat de Ratu Taniela, acesta din urmă concretizând şi o lovitură de pedeapsă (37).

Steaua nu a mai cucerit titlul de campioană a României din 2006, în timp ce CSM Ştiinţa Baia Mare era deţinătoarea trofeului şi a intrat, duminică, în posesia celui de-al patrulea titlu consecutiv.

În semifinalele competiţiei, Steaua învinsese pe Dinamo cu 25-15, iar CSM Ştiinţa Baia Mare trecuse de SCM Timişoara cu 11-9.

Aşa cum se ştie, medaliile de bronz au revenit celor de la CS Dinamo Bucureşti, care în finala mică s-au impus cu 44-18 în faţa lui SCM Timişoara.

Steaua va disputa, pe 11 decembrie, finala Cupei României, la Bucureşti, contra celor de la SCM Timişoara.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

NHL – Campioana Florida Panthers, învingătoare în primul meci al finalei Conferinţei de Est

Echipa Florida Panthers, deţinătoarea Cupei Stanley, a învins în deplasare, cu scorul de 5-2, formaţia Carolina Hurricanes, în...

Manchester United nu merită o paradă dacă va câştiga trofeul Europa League, afirmă Neville

Jucătorii echipei de fotbal Manchester United nu merită o paradă în cazul în care vor reuşi să câştige...

Jude Bellingham se va opera după Cupa Mondială a Cluburilor şi va rata startul sezonului viitor (BBC)

Internaţionalul englez Jude Bellingham, jucătorul echipei spaniole de fotbal Real Madrid, va fi supus unei intervenţii chirurgicale la...

Cinci persoane, condamnate la închisoare după abuzuri rasiale la adresa lui Vinicius Jr

Cinci persoane au fost condamnate la închisoare pentru insulte rasiale la adresa atacantului brazilian Vinicius Jr, în timpul...