VIDEO | FIFA susține decizia arbitrilor la golul care a adus victoria Japoniei în meciul cu Spania

Data:

Mingea care a permis Japoniei să înscrie golul victoriei în meciul cu Spania, ceea ce a dus la eliminarea Germaniei de la Cupa Mondială de fotbal 2022, „nu a depăşit în întregime linia de fund”, a asigurat FIFA pentru a susţine decizia arbitrilor, informează AFP, citată de Agerpres.

Joi. arbitrajul video a considerat că mingea nu ar fi depăşit linia de fund cu toată circumferinţa sa şi golul a fost acordat.

„Este posibil ca unele camere să fi prezentat imagini înşelătoare, însă potrivit probelor disponibile, mingea nu a depăşit în întregime linia de fund”, a indicat forul fotbalistic mondial într-un tweet.

Într-un al doilea mesaj postat pe reţeaua de socializare, FIFA a precizat că „al doilea gol al Japoniei a fost verificat de VAR pentru a stabili dacă mingea era în afara terenului. Oficialii responsabili cu analiza video au folosit tehnologia pentru linia porţii pentru a şti dacă mingea era încă parţial pe linie sau nu”.

FIFA a prezentat de asemenea un scurt videoclip care arată o minge ce pare plasată în afara unui teren.

Videoclipul arată că există un spaţiu între partea mingii de pe sol şi marginea exterioară a liniei, părând să acrediteze teza că mingea a depăşit linia de fund. Imaginea arată de asemenea că partea rotunjită a mingii care nu atinge pământul se situează de această dată vertical în interiorul liniei, susţinând astfel demonstraţia FIFA.

În minutul 51, când mingea era în această poziţie, japonezul Kaoru Mitoma i-a centrat lui Ao Tanaka, care a marcat. După consultarea VAR, arbitrul sud-african Victor Gomes a acordat golul.

Regulamentul IFAB prevede ca mingea este considerată în afara jocului atunci când „a depăşit în întregime linia de poartă sau linia de margine, pe sol sau în aer”.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

NHL – Campioana Florida Panthers, învingătoare în primul meci al finalei Conferinţei de Est

Echipa Florida Panthers, deţinătoarea Cupei Stanley, a învins în deplasare, cu scorul de 5-2, formaţia Carolina Hurricanes, în...

Manchester United nu merită o paradă dacă va câştiga trofeul Europa League, afirmă Neville

Jucătorii echipei de fotbal Manchester United nu merită o paradă în cazul în care vor reuşi să câştige...

Jude Bellingham se va opera după Cupa Mondială a Cluburilor şi va rata startul sezonului viitor (BBC)

Internaţionalul englez Jude Bellingham, jucătorul echipei spaniole de fotbal Real Madrid, va fi supus unei intervenţii chirurgicale la...

Cinci persoane, condamnate la închisoare după abuzuri rasiale la adresa lui Vinicius Jr

Cinci persoane au fost condamnate la închisoare pentru insulte rasiale la adresa atacantului brazilian Vinicius Jr, în timpul...