Pele a mulţumit după mesajele de susţinere primite în urma internării sale pentru o „vizită de rutină”

Data:

Fostul mare mare fotbalist brazilian Pele a mulţumit după mesajele de susţinere primite în urma internării sale pentru o „vizită de rutină” legată de tratamentul cancerului său, informează AFP, citată de Agerpres.

„Dragi prieteni, sunt la spital pentru vizita mea lunară. Întotdeauna este plăcut să primeşti mesaje pozitive ca acestea”, a scris Pele pe Instagram, ataşând un mesaj din Qatar în care i se transmitea „însănătoşire grabnică”.

Naţionala Braziliei, care se află în Qatar pentru Cupa Mondială, i-a transmis mai devreme un mesaj de însănătoşire.

Edson Arantes do Nascimento „Pele”, în vârstă de 82 de ani, care a fost tratat începând de anul trecut pentru un cancer la colon, a fost spitalizat din nou miercuri, a anunţat una dintre fiicele sale, care a precizat că nu este vorba de „nicio surpriză sau urgenţă”. Pele a fost internat la spitalul Albert Einstein din Sao Paulo, după ce i-a fost detectată o inflamaţie generalizată în organism şi o insuficienţă cardiacă decompensată, fiind supus mai multor teste, informează mass-media braziliene.

Considerat de mulţi cel mai bun fotbalist din toate timpurile, Pele s-a operat anul trecut de o tumoare la colon, care i-a fost detectată cu ocazia unor examene medicale de rutină. Ulterior, el a început un ciclu de sesiuni de chimioterapie, fiind nevoit să meargă de câteva ori la spital, pentru a-i fi monitorizată îndeaproape evoluţia.

De atunci, starea de sănătate a lui Pele a fost înconjurată de un oarecare mister, întrucât anturajul său furnizează puţine informaţii.

Singurul fotbalist care a cucerit de trei ori Cupa Mondială (1958, 1962 şi 1970), Pele s-a confruntat cu diverse probleme de sănătate în ultimii ani, acesta fiind unul dintre motivele pentru care s-a retras din viaţa publică, petrecându-şi cea mai mare parte a timpului în locuinţa sa de pe litoralul din Sao Paulo, alături de familie şi prietenii apropiaţi, departe de atenţia presei.

În ziua în care Brazilia a disputat primul său meci la CM 2022, învingând Serbia (2-0), Pele le-a cerut pe Instagram jucătorilor Selecao „să aducă trofeul acasă”.

Brazilia, deja calificată în optimi de finală, va întâlni vineri Camerunul în ultimul său meci din faza grupelor.

Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...