Un fost atlet paralimpic britanic, selectat pentru a deveni primul „parastronaut”

Data:

Un medic britanic, fost atlet paralimpic, John McFall, a fost selectat de Agenţia Spaţială Europeană (ESA) pentru a se alătura programului său de pregătire, cu scorul de a deveni prima persoană cu dizabilităţi care va călători în spaţiul cosmic, informează AFP, citată de Agerpres.

„Când s-a anunţat că ESA caută un candidat cu dizabilităţi fizice, m-am gândit că este o oportunitate grozavă”, a declarat John McFall, miercuri la Paris, în timpul ceremoniei de prezentare a noii clase de astronauţi.

„Cu parcursul meu ştiinţific şi cu diferitele mele experienţe, am simţit că trebuie să încerc să ajut ESA să răspundă la întrebarea: putem trimite o persoana cu un handicap fizic în spaţiu pentru a lucra acolo?”, a continuat el.

Acest bărbat în vârstă de 41 de ani va participa la antrenamente ca „parastronaut”. Acest program îşi propune să studieze promovarea pe care o reprezintă trimiterea în spaţiu a unui astronaut cu dizabilităţi şi să găsească soluţii pentru a o depăşi.

Persoanele cu dizabilităţi care au candidat „au trecut prin aceleaşi selecţii” ca şi candidaţii valizi, a declarat astronautul francez Thomas Pesquet pentru postul de televiziune France 2. Acesta a adăugat: ”Nu am fost mai tandri cu ei decât cu ceilalţi, au un nivel incredibil!”.

„Ideea este de a căuta capabilităţi oriunde s-ar afla”, a mai spus Pesquet, subliniind că astronauţii „au vocaţia de a fi ambasadori ai umanităţii în spaţiu”.

Lui John McFall i-a fost amputat piciorul drept în urma unui accident de motocicletă, la vârsta de 19 ani. El a trebuit apoi să renunţe la ambiţia de a se alătura armatei, dar a devenit un atlet profesionist, câştigând medalia de bronz la sprint, cu ocazia Jocurilor Paralimpice de la Beijing, din 2008.

La la 28 de ani, John McFall a început studiile la facultatea de medicină, specializându-se în traume ortopedice. A absolvit în 2014.

În paralel cu studiile medicale, McFall s-a implicat într-un program de sprijinire a viitorilor sportivi paralimpici şi a lucrat pentru organizarea Jocurilor Paralimpice de la Londra în 2012.

El lucrează în prezent ca medic în sudul Angliei. Căsătorit şi tatăl a trei copii, John McFall menţionează printre hobby-urile sale chitara şi călătoriile.

Fostul atlet paralimpic a spus ca este „incredibil de mândru şi entuziasmat” că a fost selectat. „A fost ca un vârtej, pentru că, fiind amputat, nu m-am gândit niciodată că a deveni astronaut este o posibilitate. Mesajul pe care vreau să-l transmit generaţiilor viitoare este că ştiinţa este pentru toată lumea, iar călătoriile în spaţiu sperăm că pot fi pentru toată lumea”, a adăugat John McFall.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Clubul Dinamo, sancţionat cu 38.000 de lei de Comisia de Disciplină a FRF

Clubul de fotbal Dinamo a fost sancţionat de Comisia de Disciplină din cadrul FRF cu o penalitate sportivă...

Messi are ‘dorinţa’ de a ajuta Argentina să-şi apere titlul la CM 2026, spune Luis Suarez

Lionel Messi are "dorinţa" de a ajuta Argentina să-şi apere titlul la Cupa Mondială de fotbal de anul...

Semnarea unui contract permanent cu Rashford este dificil de stabilit acum (Unai Emery)

Antrenorul echipei engleze de fotbal Aston Villa, Unai Emery, a declarat că semnarea unui contract permanent cu atacantul...

Agresorul lui van der Poel recunoaşte că a acţionat prosteşte

Bărbatul care a aruncat un bidon în faţa ciclistului olandez Matthieu van der Poel, spre finalul cursei clasice...