FIFA a deschis o a doua procedură disciplinară la Cupa Mondială, de data aceasta contra Mexicului

Data:

FIFA a anunţat că a deschis o a doua procedură disciplinară, în două zile, de data aceasta contra Federaţiei mexicane de fotbal, din cauza cântecelor „injurioase” ale suporterilor, după ce prima acţiune a FIFA vizează Ecuador, scrie AFP, citată de Agerpres.

Organismul mondial nu precizează natura melodiilor în cauză, cântate în cadrul întâlnirii Mexic-Polonia (0-0) de marţi, dar spune că se bazează pe articolul 13 din Codul său disciplinar, care pedepseşte jignirile la adresa unei ţări, a unei persoane sau a unui grup de persoane.

În cazul în care Federaţia mexicană va fi găsită vinovată, poate fi amendată cu cel puţin 20.000 franci elveţieni.

Aşa cum se ştie, FIFA a deschis, marţi, o procedură disciplinară împotriva Federaţiei ecuadoriene din cauza „cântecelor” injurioase ale suporterilor ecuadorieni, duminica trecută, la meciul de deschidere a Cupei Mondiale, dintre Ecuador şi Qatar (2-0).

FIFA sancţionează o asemenea infracţiune „cu zece meciuri de suspendare” când aceasta vizează un jucător sau un oficial, şi cu o amendă de cel puţin 20.000 de franci elveţieni şi cu un meci cu porţile închise parţial când vizează o federaţie.

Aceasta a fost prima procedură disciplinară la turneul final din Qatar, care se va încheia pe 18 decembrie.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Vingegaard, pregătit să devină primul danez învingător în Vuelta

Ciclistul Jonas Vingegaard (Visma Lease a Bike), dublu câştigător al Turului Franţei, atacă ediţia 2025 a Turului Spaniei...

Horia Tecău renunţă la rolul de căpitan nejucător al echipei de Billie Jean King Cup a României

Fostul tenisman Horia Tecău a anunţat, marţi, că renunţă la rolul său de căpitan nejucător al echipei de...

Selecţionerul Braziliei îl va menaja pe Vinicius Jr la meciul cu Bolivia

Italianul Carlo Ancelotti, selecţionerul echipei de fotbal a Braziliei, nu l-a convocat pe atacantul Vinicius Jr (Real Madridd)...

Iga Swiatek a urcat pe locul al doilea în clasamentul WTA

Poloneza Iga Swiatek a urcat de pe locul al treilea pe doi în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste...