Banca americană care se ocupă de vânzarea clubului Chelsea va restrânge lista de potenţiali cumpărători

Data:

Raine Group, banca americană care se ocupă de vânzarea clubului englez de fotbal Chelsea Londra, intenţionează să restrângă lista scurtă de ofertanţi la trei potenţiali cumpărători, au declarat pentru Reuters surse apropiate dosarului, anunță Agerpres.

Raine Group fixase un termen până vinerea trecută pentru a primi oferte de la comapniile interesate în achiziţionarea grupării din Premier League, existând ofertanţi care şi-au anunţat public intenţia, dar şi alţii care au trimis cererile în mod privat.

Ultima societate care şi-a declarat dorinţa de a achiziţiona clubul este compania de investiţii Centricus, cu sediul la Londra.

Raine Group a indicat că în zilele următoare această listă va fi restrânsă, iar compania agreată va fi prezentată Guvernului care va trebui să elibereze o licenţă specială pentru achiziţionarea Chelsea FC.

Săptămâna trecută, familia Ricketts, care deţine echipa Chicago Cubs, din Liga profesionistă nord-americană de baseball (MLB), a confirmat că se află în fruntea unui grup de investitori care doreşte să achiziţioneze clubului englez.

Familia Ricketts este proprietara clubului Chicago Cubs din 2009.

Toate bunurile miliardarului rus Roman Abramovici în Marea Britanie au fost îngheţate, începând cu clubul Chelsea, a cărui vânzare, între alte consecinţe, a fost suspendată.

Numele miliardarului rus figurează pe lista britanică a sancţiunilor vizând conturile şi companiile magnaţilor pro-Kremlin, Abramovici fiind descris ca un oligarh cu o legătură strânsă de decenii cu preşedintele rus Vladimir Putin. Abramovici a dezminţit însă astfel de legături.

De asemenea, Premier League a anunţat, în urmă cu două săptămâni, că i-a retras lui Roman Abramovici licenţa de conducător de club.

Printre restricţiile impuse de guvernul britanic echipei londoneze, care a limitat şi veniturile sale, figurează, de asemenea, o limită de 24.000 de euro de meci pentru organizarea deplasărilor echipei.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

FRF anunţă candidatura pentru organizarea finalei Europa League 2028 sau 2029 pe Arena Naţională

Federaţia Română de Fotbal a anunţat candidatura Bucureştiului pentru organizarea finalei Europa League din 2028 sau 2029 pe...

F1: McLaren scoate la licitaţie unul din monoposturile sale pentru 2026

Echipa de Formula 1 McLaren a decis să scoată la licitaţie unul din monoposturile sale din 2026 şi...

Antrenorul Edward Iordănescu a demisionat de la Legia Varşovia

Românul Edward Iordănescu a demisionat, vineri, din funcţia de antrenor al echipei poloneze de fotbal Legia Varşovia, a...

Cazul Vinicius (Real Madrid) este ‘închis’ şi nu există sancţiuni, a transmis antrenorul Xabi Alonso

Antrenorul echipei de fotbal Real Madrid, Xabi Alonso, a asigurat, vineri, că polemica din jurul atacantului Vinicius Junior,...