Un jurnalist american a fost reţinut la Cupa Mondială din cauza unui tricou curcubeu

Data:

Un jurnalist american susţine că a fost reţinut pentru scurt timp, când era îmbrăcat cu un tricou curcubeu, de susţinere a comunităţii LGBTQ, şi încerca să intre pe un stadion la Cupa Mondială de fotbal din Qatar, o ţară în care relaţiile între parteneri de acelaşi sex sunt interzise, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Grant Wahl, un fost jurnalist la Sports Illustrated, care acum are propriul blog, a spus că a fost oprit de forţele de ordine la intrarea pentru meciul dintre SUA şi Ţara Galilor (1-1), disputat luni pe stadionul Ahmad Bin Ali din Ar Rayyan, şi i s-a cerut să-şi dea tricoul jos. Apoi el a povestit că i s-a luat mobilul în timp ce încerca să scrie pe Twitter despre incident.

”Sunt OK, dar a fost un supliciu inutil”, a scris Wahl pe reţelele de socializare. El susţine că mai târziu un comandant al forţelor de ordine l-a abordat, şi-a cerut scuze şi i-a permis intrarea pe stadion. Americanul a primit de asemenea scuze din partea unui reprezentant al FIFA.

Şapte naţiuni europene de la Cupa Mondială au renunţat luni la acţiunea planificată a căpitanilor lor de a purta banderole ”OneLove”, după ce FIFA a ameninţat cu un cartonaş galben orice jucător care afişează brasarda curcubeu, un simbol care susţine diversitatea şi incluziunea.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

2 COMENTARII

  1. […] Un jurnalist american susţine că a fost reţinut pentru scurt timp, când era îmbrăcat cu un tricou curcubeu, de susţinere a comunităţii LGBTQ, şi încerca să intre pe un stadion la Cupa Mondială de fotbal din Qatar, o ţară în care relaţiile între parteneri de acelaşi sex sunt interzise, transmite Reuters, citată de sportalert.ro. […]

  2. […] Un jurnalist american susţine că a fost reţinut pentru scurt timp, când era îmbrăcat cu un tricou curcubeu, de susţinere a comunităţii LGBTQ, şi încerca să intre pe un stadion la Cupa Mondială de fotbal din Qatar, o ţară în care relaţiile între parteneri de acelaşi sex sunt interzise, transmite Reuters, citată de sportalert.ro. […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Alonso (Aston Martin), cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente în Singapore

Pilotul spaniol Fernando Alonso (Aston Martin) i-a surprins pe favoriţi şi a fost cel mai rapid, vineri, în...

Alisson (Liverpool) ratează derby-ul cu Chelsea şi meciurile naţionalei Braziliei

Internaţionalul brazilian Alisson Becker, portarul echipei engleze de fotbal FC Liverpool, va rata mai multe meciuri, inclusiv cele...

Jude Bellingham, lăsat în afara lotului Angliei pentru meciurile internaţionale din octombrie

Mijlocaşul Jude Bellingham nu a fost convocat de selecţionerul naţionalei de fotbal a Angliei, germanul Thomas Tuchel, pentru...

MotoGP: Jorge Martin a declarat forfait pentru Marele Premiu al Australiei

Pilotul spaniol Jorge Martin, câştigătorul ediţiei trecute a Campionatului Mondial de MotoGP, a declarat forfait pentru Marele Premiu...