Prima remiză la Cupa Mondială, SUA – Țara Galilor 1-1

Data:

Selecţionatele Statelor Unite şi Ţării Galilor au terminat la egalitate, 1-1 (1-0), pe Ahmad Bin Ali Stadium din Ar-Rayyan, într-un meci din Grupa B a Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, anunță Agerpres.

Cele două echipe s-au neutralizat reciproc, după ce şi-au împărţit perioadele de dominare.

Americanii au marcat prin Timothy Weah (36), în timp ce vedeta Gareth Bale (82 – penalty) a semnat golul galezilor.

Echipa antrenată de Gregg Berhalter a dominat prim repriză şi a pus presiune la poarta lui Hennessey, chiar dacă a făcut-o destul de steril.

Primele ocazii au venit în min. 9, când galezii au fost aproape de autogol, dar apoi Sargent a trimis mingea la colţul scurt cu capul, însă balonul a şters bara.

Diferenţa în prima parte a fost făcută de acţiunea superbă a lui Pulisic (36), jucătorul echipei Chelsea angajându-l în adâncime pe Timothy Weah, care a marcat pe lângă Hennessey. Weah este fiul preşedintelui Liberiei, fostul mare fotbalist George Weah.

Galezii au fost cei cu iniţiativa în repriza secundă şi au pus în pericol de câteva ori poarta lui Turner. Fundaşul Davies (64) a trimis din plonjon cu capul, dar Turner a scos mingea care se ducea sub transversală. La faza următoare, Moore a reluat cu capul puţin peste după cornerul executat de Wilson (65).

Americanii le-au făcut cadou un penalty ”dragonilor”, după ce Zimmerman l-a faultat în careu pe Bale, aflat cu spatele la poartă. Bale, care joacă în Statele Unite, la Los Angeles FC, a transformat impecabil lovitura de pedeapsă (82), restabilit egalitatea.

Team USA a încercat să revină în ofensivă, dar nu a reuşit să construiască acţiuni clare, ploaia de centrări aruncată în careu fiind rezolvată de fundaşii galezi. Britanicii au fost aproape să dea lovitura pe o contră (89), dar şutul lui Johnson la colţul scurt a fost prins de Turner.

Galezii, care revin la Cupa Mondială după ediţia din 1958, şi americanii, care nu au reuşit calificarea la ediţia trecută, din Rusia, păstrează şanse de a merge mai departe după acest egal (primul înregistrat la CM 2022), având în vedere că în celălalt meci din grupă Anglia a dispus de Iran cu 6-2.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...

Fotbal: Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă ”incitantă” din partea unei naţionale

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a declarat că s-ar întoarce la antrenorat dacă...