Preşedintele lui Liverpool a confirmat că proprietarii iau în calcul vânzarea clubului

Data:

Preşedintele lui Liverpool FC, Tom Werner, a confirmat că proprietarii clubului englez de fotbal, Fenway Sports Group (FSG), iau în calcul vânzarea acestuia, însă ar putea păstra controlul „pentru un timp”, informează DPA, citată de Agerpres.

Presa a anunţat în această lună că FSG, care deţine clubul Liverpool din 2010, este dispus să cedeze controlul asupra acestuia, dacă va găsi un cumpărător.

În primele sale comentarii publice despre acest subiect, Werner a declarat pentru Boston Globe: „Explorăm o vânzare, dar nu este nicio urgenţă, nu avem niciun termen, în ceea ce mă priveşte, lucrurile merg ca de obicei. Un rezultat ar putea fi ca noi să continuăm să administrăm clubul pentru un timp.”

Sam Kennedy, partener FSG, a dezvăluit de asemenea că a existat un interes semnificativ atât din partea potenţialilor investitori care doresc să cumpere clubul, cât şi din partea celor care doresc să devină acţionari minoritari.

„Sunt primele zile în ceea ce priveşte explorarea posibilităţilor de a investi la Liverpool”, a spus Kennedy. „A existat mult interes din partea a numeroşi potenţiali parteneri care iau în calcul să investească la club”, a adăugat el.

În 2010, FSG, care se numea atunci New England Sports Ventures, a cumpărat clubul Liverpool cu 300 de milioane de lire sterline.

Forbes evaluează acum clubul la aproximativ 3,5 miliarde de lire sterline, iar o liră sterlină slabă face clubul din Premier League mai atractiv pentru investitorii străini.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...