Jucătoarea americană Brittney Griner, transferată într-o colonie penitenciară din Rusia

Data:

Baschetbalista americană Brittney Griner a fost scoasă pe 4 noiembrie din închisoarea din Rusia unde se afla încarcerată şi mutată „într-o colonie penitenciară”, au anunţat, miercuri, avocaţii săi, citaţi de AFP și Agerpres.

Aceştia din urmă precizează că nu deţin informaţia privind locaţia unde ea se află cu exactitate şi nici destinaţia finală.

Considerată una dintre cele mai bune baschetbaliste din lume, dublă medaliată cu aur olimpic, Griner (31 ani) se află în spatele gratiilor în Rusia, executând o pedeapsă de nouă ani de închisoare, după ce a fost arestată în februarie, la Moscova, având asupra sa un vaporizator care conţinea lichid pe bază de canabis.

Statele Unite au câştigat ultimele trei ediţii ale Cupei Mondiale de baschet feminin şi au în total zece titluri de campioană a lumii în palmares, la ultimele două campanii victorioase (2014, 2018) participând şi Brittney Griner.

Cazul baschetbalistei, alături de cel al altui american deţinut în Rusia, fostul militar Paul Whelan, a căpătat o semnificaţie geopolitică în contextul crizei dintre Moscova şi Washington legată de ofensiva rusă din Ucraina.

Preşedintele american Joe Biden s-a întâlnit în septembrie cu familiile lui Paul Whelan şi Brittney Griner pentru a le asigura de sprijinul său.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Alonso (Aston Martin), cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente în Singapore

Pilotul spaniol Fernando Alonso (Aston Martin) i-a surprins pe favoriţi şi a fost cel mai rapid, vineri, în...

Alisson (Liverpool) ratează derby-ul cu Chelsea şi meciurile naţionalei Braziliei

Internaţionalul brazilian Alisson Becker, portarul echipei engleze de fotbal FC Liverpool, va rata mai multe meciuri, inclusiv cele...

Jude Bellingham, lăsat în afara lotului Angliei pentru meciurile internaţionale din octombrie

Mijlocaşul Jude Bellingham nu a fost convocat de selecţionerul naţionalei de fotbal a Angliei, germanul Thomas Tuchel, pentru...

MotoGP: Jorge Martin a declarat forfait pentru Marele Premiu al Australiei

Pilotul spaniol Jorge Martin, câştigătorul ediţiei trecute a Campionatului Mondial de MotoGP, a declarat forfait pentru Marele Premiu...