Căpitanul nejucător al echipei feminine de tenis a României, Horia Tecău, a declarat că echipa României se bate pentru primele locuri în cadrul turneului Billie Jean King Cup (fosta Fed Cup), având o echipă valoroasă, potrivit Agerpres.
„Eu, personal, consider că România se bate pentru primele locuri în această competiţie şi acum. Fiecare meci contează. Avem o echipă valoroasă, putem accede oricând către primele locuri. Pot să spun că orice meci e important, ambiţiile noastre sunt mari şi ne dorim să fim acolo, dar luăm pas cu pas fiecare meci, fiecare antrenament. Avem mare încredere că rezultatele vor veni”, a declarat, într-o conferinţă de presă, Horia Tecău.
La întâlnirea cu presa au fost prezente, alături de Horia Tecău, patru jucătoare din echipa României: Ana Bogdan, Jaqueline Cristian, Monica Niculescu şi Anca-Alexia Todoni. Gabriela Ruse, a motivat Tecău, nu s-a simţit bine pentru a participa la conferinţa de presă.
Referitor la meciul cu echipa Ungariei, Horia Tecău a precizat că fetele din cele două echipe se cunosc, se înţeleg, însă meciurile, ca orice competiţie, sunt intense şi speciale.
„Ştiu că va fi o atmosferă încinsă, dar asta ne şi place, face parte din sport, din energia confruntării. Sper să fie un public numeros şi gălăgios, să ne transmită acea energie pe care ne place să o simţim pe teren, dar şi fair play, o apreciere corectă a ceea ce se întâmplă în joc”, a declarat fostul tenisman.
În opinia sa, va fi o întâlnire destul de echilibrată, aşa cum arată clasamentul, în care jucătoarele române vor face tot ce pot pentru a evolua la capacitate maximă, având toate condiţiile pentru a face o performanţă bună. În plus, avantajul româncelor este de a juca acasă, într-o atmosferă plăcută.
Horia Tecău a dorit să mulţumească staff-ului tehnic – Alina Tecşor Cercel, Daniel Dobre, Dan Cristea, Bogdan Covrig, precum şi gazdelor orădene, pentru condiţiile excelente de pregătire şi găzduire.
Potrivit acestuia, racheta numărul 1 a echipei Românei, Ana Bogdan, cu o evoluţie foarte bună în ultimele meciuri, este într-o formă bună, iar Jaqueline şi-a reintrat în formă după o accidentare destul de lungă, fiind la un nivel foarte competitiv. Monica Niculescu, a continuat Horia Tecău, va veni cu experienţa ei mai ales în jocul de dublu, iar Anca Todoni (18 ani), pentru prima dată în echipă, este „o jucătoare tânără, cu potenţial, motivată”.
„Noi am venit cu gândul şi atitudinea de a câştiga acest meci. Cu suprafaţa de joc ne-am acomodat foarte bine în ultimele zile. Ca pregătire, atitudine şi efort le avem tot timpul, dar ne vom face treaba cât de bine putem”, a subliniat Horia Tecău.
„Racheta numărul 1”, Ana Bogdan, a declarat că nu este nicio presiune pentru ea faptul de a fi liderul echipei, ci este o bucurie să fie parte din echipă, într-o atmosferă colegială foarte bună.
Cea mai tânără jucătoare din echipă, Anca Todoni, a menţionat că este o mare onoare să facă parte din echipa de senioare a României şi că simte totuşi o presiune în acest context, dar este încrezătoare în capacitatea echipei de a învinge. „Totul este diferit faţă de ce am trăit eu până acum, dar îmi place foarte mult”, a spus Anca.
Monica Niculescu a mărturisit că nu cunoaşte secretul longevităţii în tenis şi că, în ultimul an, din cauză că nu a mai rezistat foarte bine fizic, a decis să joace mai mult dublu şi că este o mare plăcere să joace în Fed Cup, alături de fetele din echipă.
„Îmi place foarte mult energia. Horia va pregăti meciul. Eu joc foarte bine şi cu Ana şi cu Jaque şi cu Găbiţa (Gabi Ruse), am jucat foarte bine la US Open, am făcut un sfert de finală la un Grand Slam ceea ce e OK. Eu spun că avem variante şi soluţii foarte bune pentru dublu şi suntem foarte bine pregătite”n a declarat Monica Niculescu.
Jaqueline Cristian a afirmat că este foarte fericită să fie la Oradea, în această competiţie, după accidentare şi perioada lungă de recuperare.
„Ne-am antrenat foarte bine, sunt destul de pregătită pentru orice, simplu, dublu, abia aştept. Sunt 6 de luni în care nu am jucat şi am foarte multă energie, deşi fetele sunt pe final de sezon. Eu am să vin cu un boost de energie,” a transmis jucătoarea.
Întâlnirea din play-off-ul Billie Jean King Cup dintre echipele naţionale ale României şi Ungaria va avea loc în zilele de 11 şi 12 noiembrie, în Oradea Arena.
Joi, 10 noiembrie, de la ora 12:00, la sediul Primăriei Oradea, va avea loc tragerea la sorţi a partidelor din cele două zile ale confruntării România – Ungaria, ce va fi urmată de declaraţii de presă.
Echipa noastră este formată din Ana Bogdan (locul 48 WTA la simplu, 325 WTA la dublu), Jaqueline Cristian (145 WTA la simplu, 173 WTA la dublu), Gabriela-Elena Ruse (98 WTA la simplu, 93 WTA la dublu), Monica Niculescu (47 WTA la dublu) şi Anca-Alexia Todoni (1.134 WTA la simplu, 1.391 WRA la dublu), fetele făcând primele antrenamente sub comanda lui Horia Tecău,
Meciul România – Ungaria este organizat de Federaţia Română de Tenis, în parteneriat cu Primăria Oradea.
Bilete pentru acest meci pot fi achiziţionate online de pe entertix.ro, dar şi la Librăria Cărtureşti, din cadrul Lotus Center, strada Nufărului nr. 30 şi de la casele de bilete ale Oradea Arena, începând de joi, 10 noiembrie, ora 12:00 – 19:00, iar vineri şi sâmbătă, în zilele partidelor, de la ora 10:00.
Sursa: Agerpres