Răzvan Marin, pe o listă a celor mai slabi jucători din actuala ediţie a Serie A

Data:

Răzvan Marin, fotbalistul român al echipei Empoli, a fost inclus de site-ul TuttoMercatoWeb printre cei mai slabi jucători din actuala ediţie a campionatului Italiei, pe baza mediei notelor primite, potrivit Agerpres.

După 12 etape din acest campionat, Răzvan Marin, cu o medie a notelor de 5,60, este pe locul 11 pe o listă a celor mai slabi 20 de jucători, condiţia fiind ca aceştia să fi bifat cel puţin nouă meciuri. Internaţionalul român are 12 apariţii, dintre care 8 ca titular, pentru echipa sa, unde a venit în vară de la Cagliari, care a retrogradat în Serie B. Empoli este pe locul 14, cu 11 puncte, la 5 puncte de locul 18, primul retrogradabil.

În acest Top 20 alcătuit de TuttoMercatoWeb se remarcă startul foarte slab al echipei Sampdoria, care are 7 reprezentanţi, inclusiv cel mai slab jucător de până acum, Alex Ferrari. Nu lipsesc jucători cunoscuţi, ca Stefan De Vrij şi Milan Skrinir de la Inter Milano sau Weston McKennie de la Juventus Torino.

Lista celor mai slabi 20 de jucători din actuala ediţie a campionatului Italiei este următoarea:
1. Alex Ferrari (Sampdoria) media 5,28
2. Antonin Barak (Fiorentina) 5,44
3. Tonny Vilhena (Salernitana) 5,45
4. Bartosz Bereszynski (Sampdoria) 5,50
5. Sebastiano Luperto (Empoli) 5,55
6. Stefan de Vrij (Inter) 5,55
7. Nedim Bajrami (Empoli) 5,58
8. Francesco Caputo (Sampdoria) 5,58
9. Milan Skriniar (Inter) 5,58
10. Mehdi Leris (Sampdoria) 5,60
11. Răzvan Marin (Empoli) 5,60
12. Nehuen Perez (Udinese) 5,60
13. Petar Stojanovic (Empoli) 5,60
14. Jeremy Toljan (Sassuolo) 5,63
15. Tommaso Augello (Sampdoria) 5,64
16. Weston McKennie (Juventus) 5,70
17. Sam Lammers (Empoli) 5,70
18. Abdelhamid Sabiri (Sampdoria) 5,70
19. Dodo (Fiorentina) 5,72
20. Valerio Verre (Sampdoria) 5,72

La polul opus, cel mai bun jucător după 12 etape este georgianul Hvicia Kvaraţhelia, venit în vară la Napoli. Kvaraţhelia a reuşit 6 goluri şi 5 pase decisive în campionat.

Top 20, pe baza notelor acordate de site-ul citat, este următorul:
1. Hvicia Kvaraţhelia (Napoli) 7,00
2. Sergej Milinkovic-Savic (Lazio) 6,63
3. Nicolo Barella (Inter) 6,59
4. Stanislav Lobotka (Napoli) 6,58
5. Guglielmo Vicario (Empoli) 6,58
6. Rafael Leao (Milan) 6,55
7. Mattia Zaccagni (Lazio) 6,50
8. Kim Min-Jae (Napoli) 6,50
9. Christian Kouamé (Fiorentina) 6,45
10. Ademola Lookman (Atalanta) 6,45
11. Marko Arnautovic (Bologna) 6,45
12. Ciro Immobile (Lazio) 6,45
13. Rodrigo Becao (Udinese) 6,44
14. Ivan Provedel (Lazio) 6,42
15. Chris Smalling (Roma) 6,42
16. Pasquale Mazzocchi (Salernitana) 6,42
17. Luis Alberto (Lazio) 6,40
18. Hakan Calhanoglu (Inter) 6,40
19. Wladimiro Falcone (Lecce) 6,38
20. Ismael Bennacer (AC Milan) 6,38

Echipa ideală a campionatului după 12 etape, în viziunea site-ului citat, este următoarea: Guglielmo Vicario (Empoli) 6,58 – Pasquale Mazzocchi (Salernitana) 6,42, Kim Min-Jae (Napoli) 6,50, Rodrigo Becao (Udinese) 6,44, Fabiano Parisi (Empoli) 6,38 – Sergej Milinkovic-Savic (Lazio) 6,63, Stanislav Lobotka (Napoli) 6,58
Nicolo Barella (Inter) 6,59 – Hvicia Kvaraţhelia (Napoli) 7,00, Rafael Leao (Milan) 6,55, Mattia Zaccagni (Lazio) 6,50.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...

Fotbal: Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă ”incitantă” din partea unei naţionale

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a declarat că s-ar întoarce la antrenorat dacă...