Carlos Alcaraz a primit trofeul rezervat liderului clasamentului ATP

Data:

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz a primit trofeul care îl acreditează dreptul numărul unu mondial, cel mai tânăr jucător care accede în această poziţie, după ce a câştigat US Open în luna septembrie, la vârsta de 19 ani, informează EFE, citată de Agerpres.

Pe terenul principal al turneului Masters 1.000 de la Paris, ATP l-a omagiat pe Alcaraz în cadrul unei scurte ceremonii, având pe fundal melodia „Eye of the Tiger”, preferata spaniolului.

„Este un vis devenit realitate. Când eram copil îmi doream să fiu numărul unu şi să fiu campion de Grand Slam. Totul a venit foarte repede. Mă simt foarte fericit şi foarte bucuros să-l împărtăşesc cu voi toţi”, a declarat Alcaraz, care va debuta miercuri la competiţia din capitala Franţei, împotriva japonezului Yoshihito Nishioka.

La 19 ani, 4 luni şi 7 zile, Carlos Alcaraz (născut pe 5 mai 2003) este cel mai tânăr jucător care a acces pe prima poziţie a clasamentului ATP, pe 12 septembrie, când ierarhia tenisului profesionist masculin a fost actualizată după triumful său de la Flushing Meadows.

Spaniolul a depăşit recordul deţinut de australianul Lleyton Hewitt, care a acces în fotoliul de lider ATP la 20 de ani, 8 luni şi 23 de zile, în 2001.

Actualul sistem de calificare al ATP a fost stabilit în 1973, primul său lider fiind românul Ilie Năstase.

Carlos Alcaraz este al patrulea spaniol care ajunge pe primul loc mondial, după Carlos Moya, antrenorul său Juan Carlos Ferrero şi Rafael Nadal.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Jamal Musiala, jucătorul lui Bayern Munchen, a reluat antrenamentele

Fotbalistul german Jamal Musiala a participat joi la primul său antrenament cu Bayern Munchen după ce a suferit...

Dennis Man, nominalizat la titlul de cel mai bun jucător al săptămânii în Liga Campionilor

Atacantul român Dennis Man a fost nominalizat de site-ul UEFA la titlul de cel mai bun jucător al...

F1: Marele Premiu al Mexicului, o nouă oportunitate pentru Verstappen de a reduce diferenţa faţă de McLaren

Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) are o nouă şansă de a micşora handicapul faţă de piloţii de...

Portarul Thibaut Courtois a strălucit la cel de-al 300-lea său meci pentru Real Madrid

Portarul Thibaut Courtois a disputat miercuri seara al 300-lea său meci în tricoul echipei spaniole de fotbal Real...