România a pierdut şi al doilea meci din preliminariile Campionatului European U17

Data:

Reprezentativa României a fost învinsă de Belgia cu scorul de 3-0 (1-0), la Buftea, în Grupa a 6-a a preliminariilor Campionatului European de fotbal U17 din 2023, potrivit Agerpres.

Tricolorii, după 0-3 cu Danemarca în meciul de debut, s-au înclinat din nou la scor de forfait, după golurile marcate de Robin Mirisola (45’+2), Cedric Nuozzi (65) şi Matteo Filorizzo (82).

Selecţionerul Ion Marin a aliniat echipa: Rafael Munteanu – Eduard Chihaia, Darius Fălcuşan, Andrei Racu, Alin Chinteş – Ionuţ Cercel (Alexandru Ureche, 86), Robert Lăpădătescu (Răzvan Florea, 55) – David Păcuraru (Marius Codreanu, 86), Alin Cocoş (Ianis Tarbă, 55), Enes Sali – Ioan Vermeşan (căpitan).

În celălalt meci al zilei, jucat tot la Buftea, Danemarca a surclasat Estonia cu 8-0.

Danemarca este lider, cu 6 puncte (+11), urmată de Belgia, 6 puncte (+6), România, 0 puncte (-6), Estonia, 0 puncte (-11).

Echipele care se vor clasa pe primele două locuri în cele 13 grupe se vor califica în turul de elită, alături de cele mai bune patru echipe clasate pe locurile trei. Sunt calificate direct în această fază Olanda şi Spania. Turul de elită se va disputa în primăvara anului viitor, iar câştigătoarele celor 8 grupe şi cele mai bune 7 echipe clasate pe locul 2 în grupe, alături de echipa gazdă, Ungaria, vor participa la Campionatul European, care se va desfăşura în perioada mai-iunie 2023.

Ultimele meciuri din grupa a 6-a vor avea loc pe 1 noiembrie, Estonia – România (Centrul Naţional de Fotbal Buftea, ora 16:00) şi Danemarca – Belgia (Baza Sportivă Concordia Chiajna 2, ora 16:00).

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Finala Ligii Campionilor, PSG – Inter Milano, va fi difuzată pe Parc des Princes

Finala Ligii Campionilor la fotbal, între echipele Paris Saint-Germain şi Inter Milano, programată pe 31 mai la Munchen,...

Manchester City, pe podium în Premier League, cu Rodri revenit pe gazon după opt luni

Echipa Manchester City a revenit pe podium înaintea ultimei etape a campionatului de fotbal al Angliei, după ce...

Antrenorul Ange Postecoglou vrea să rămână la Tottenham indiferent de rezultatul finalei Europa League

Antrenorul echipei engleze de fotbal Tottenham, Ange Postecoglou, vrea să rămână în continuare la formaţia londoneză indiferent de...

Miriam Bulgaru, în turul al doilea al calificărilor la Roland Garros

Jucătoarea română de tenis Miriam Bulgaru a învins-o pe jucătoarea spaniolă Nuria Parrizas Diaz, cap de serie numărul...