Jucătoarea germană de tenis Angelique Kerber, fost număr unu mondial, intenţionează să revină în circuitul profesionist la ediţia de anul viitor a turneului US Open cel mai târziu, după ce va naşte primul ei copil, transmite DPAS, citat de Agerpres.
Tripla campioană de Mare Şlem nu a mai jucat din această vară, după ce a anunţat că este însărcinată.
Copilul este aşteptat să se nască în martie, iar sportiva de 34 de ani a mărturisit revistei Sport Bild de miercuri că vrea să revină cât mai repede, însă fără a forţa lucrurile.
”Cred că voi reveni spre finalul anului. Mai degrabă la New York, decât la Wimbledon, dar dacă e posibil să joc la Wimbledon, o voi face cu bucurie”, a spus Kerber.
”Nu mă voi grăbi, pentru că atunci când voi reveni vreau să o fac cum trebuie. Voi ataca din prima şi nu voi juca turnee pentru pregătire”, a subliniat Kerber.
Wimbledon, turneu pe care l-a câştigat în 2018, va începe pe 3 iulie 2023, iar US Open, unde a cucerit trofeul în 2016, va avea loc două luni mai târziu, începând cu 28 august.
Vicecampioană olimpică în 2016, Kerber a afirmat în trecut că vrea să joace şi la Jocurile de la Paris, din 2024.
Kerber a precizat că vrea să îşi ia copilul cu ea în circuit când va începe să călătorească din nou: ”Nu voi lăsa copilul acasă. Cu siguranţă va exista o dădacă”.
Angelique Kerber a menţionat că sarcina decurge bine, se menţine în formă înotând şi practicând ciclism şi alte sporturi, iar recent a început şi yoga. De asemenea, mai joacă tenis, dar numai cu copiii de la academia sa.
”Nu vreau să îmi ies complet din mână. Acum am mai mult timp şi mă pot bucura de toate şi pot aborda totul mai relaxată”, a relatat ea.
Sursa: Agerpres