Răzvan Marin a fost inclus în echipa celor mai slabi jucători ai etapei a 11-a din Serie A

Data:

Răzvan Marin, mijlocaşul român al lui Empoli, a fost inclus de site-ul TuttoMercatoWeb în echipa celor mai slabi jucători ai etapei a 11-a din Serie A, după evoluţia sa din meciul din deplasare cu Juventus Torino, pierdut cu 4-0 de formaţia toscană, potrivit Agerpres.

Marin, integralist în această partidă, a fost notat cu 5 de TuttoMercatoWeb.

Echipa celor mai slabi fotbalişti ai etapei, în viziunea site-ului citat, este alcătuită din următorii jucători, unii dintre ei bine cotaţi, care au primit nota 4,5 sau 5: Michele Di Gregorio (Monza) – Lorenzo Venuti (Fiorentina), Valentin Antov (Monza), Caleb Okoli (Atalanta) – Federico Dimarco (Inter), Marten de Roon (Atalanta), Răzvan Marin (Empoli), Morten Hjulmand (Lecce) – Joaquin Correa (Inter), Luis Muriel (Atalanta), Cyriel Dessers (Cremonese).

Venit în vara acestui an de la Cagliari, Marin a apărut în toate meciurile de campionat ale actualei sale echipe, de şapte ori fiind titular.

În clasament, Empoli este pe locul 12, cu 11 puncte.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...