Alexia Putellas, câştigătoarea trofeului MVP la Gala feminină a fotbalului european

Data:

Alexia Putellas, componenta echipei FC Barcelona şi a naţionalei Spaniei, a câştigat Trofeul MVP pentru cea mai valoroasă jucătoare, cu ocazia celei de-a doua Gale feminine a fotbalului european, organizată de publicaţia El Mundo Deportivo şi care a avut loc în fosta fabrică Estrella Damm din Barcelona, informează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Putellas, care lunea trecută a câştigat al doilea său „Balon de Aur” consecutiv la Paris, a explicat că genunchiul ei răspunde bine, după ce în vară a suferit o ruptură a ligamentului încrucişat anterior, în timpul stagiului de pregătire al echipei naţionale dinaintea Campionatului European.

Barcelona a fost cea mai premiată echipă de la această gală, în cursul căreia Claudia Pina a câştigat Trofeul Internaţional Impact, Salma Paralluelo şi Trofeul pentru cel mai frumos gol (pe când juca la Villarreal), iar Julia Bartel a primit Trofeul pentru cea mai bună speranţă.

În plus, clubul catalan a primit un al cincilea trofeu, Premiul Extraordinar pentru că a atins anul trecut recordul mondial de prezenţă la un meci feminin de fotbal, cu ocazia semifinalei Ligii Campionilor cu Wolfsburg, când 91.648 de spectatori s-au aflat pe Camp Nou.

O altă fotbalistă premiată a fost Lola Gallardo, portarul echipei Atletico Madrid, care a intrat în posesia Trofeului Valorilor Sportive pentru mesajul pe care l-a publicat pe reţelele sale de socializare şi în care a revendicat egalitate pentru comunitatea LGTBI.

Celelalte câştigătoare de la gală au fost Riola Xhemaili (Trofeul Talentului), internaţională elveţiană care joacă pentru Freiburg, Lotta Schelin (Trofeul Legendei), golghetera absolută a naţionalei Suediei, şi Levante UD EDI (Trofeul Special World Trophy), pentru o echipă formată în totalitate din jucătoare cu dizabilităţi intelectuale.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Oscar Piastri nu va participa la primele antrenamente libere de la Abu Dhabi

Pilotul australian Oscar Piastri (McLaren) nu va participa la prima sesiune de antrenamente libere dinaintea Marelui Premiu de...

Delegaţie CIO, în inspecţie la siturile care urmează să găzduiască JO 2030

Înalţi oficiali sportivi francezi au întins covorul roşu încă de luni pentru o delegaţie a Comitetului Internaţional Olimpic...

Ceremonia de predare a torţei olimpice către Italia, afectată de vremea nefavorabilă

Ceremonia de predare a torţei olimpice pentru Jocurile de iarnă din 2026 către delegaţia italiană, joi, la Atena,...

F1: Posibilele scenarii pentru câştigarea titlului la piloţi în ultima etapă la Abu Dhabi

Britanicul Lando Norris (McLaren), olandezul Max Verstappen (Red Bull) şi australianul Oscar Piastri (McLaren) sunt cei trei piloţi...