Emil Săndoi: Este o grupă complicată, dar am încredere în această generaţie

Data:

Selecţionerul echipei naţionale de tineret, Emil Săndoi, a declarat că România a picat la tragerea la sorţi într-o grupă complicată la Campionatul European U21 din 2023, găzduit de România şi Georgia, dar că are încredere în generaţia pe care o pregăteşte, potrivit Agerpres.

„Nu ştiu ce aş putea spune acum, după tragerea la sorţi. Într-adevăr întâlnim iarăşi Spania, eu am făcut o declaraţie după jocul amical pe care l-am avut, că, dacă mai jucăm cu ei, niciodată nu va mai fi acelaşi rezultat care a fost. Este o grupă complicată şi e normal să fie aşa. Dacă stau bine să mă gândesc şi Ucraina are echipe de club, Şahtior Doneţk joacă în Champions League, Dinamo Kiev, în Europa |League. Croaţia, din nou, are ca echipe de club Dinamo Zagreb în Champions League. Dar eu am încredere în generaţia pe care o avem şi o mare responsabilitate, având în vedere că turneul final să dispută la noi şi o să avem suporterii aproape. Şi, bineînţeles, că ne dorim să facem un parcurs bun şi să ieşim din grupă în primul rând”, a declarat Săndoi după tragerea la sorţi care a avut loc la Ateneul Român.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Organizatorii Jocurilor Olimpice din 2026 au confirmat traseul oficial al torţei olimpice

Organizatorii Jocurilor Olimpice de iarnă din 2026 au dezvăluit, luni, traseul complet al torţei olimpice, care va trece...

Nagelsmann lasă deschisă poarta lotului Germaniei pentru CM 2026

Selecţionata de fotbal a Germaniei şi-a asigurat biletul la Cupa Mondială din 2026 şi aşteaptă acum tragerea la...

Carlos Alcaraz, indisponibil pentru Cupa Davis

Liderul mondial Carlos Alcaraz, accidentat la piciorul drept, a declarat forfait, marţi, pentru faza finală a competiţiei masculine...

Laporta, încrezător că meciul Barca – Eintracht din Liga Campionilor se va juca pe Camp Nou

Preşedintele clubului FC Barcelona, Joan Laporta, a explicat marţi că gruparea sa lucrează la izolarea zonei de pe...