Kylian Mpabbe reafirmă că nu a cerut să plece de la PSG

Data:

Atacantul-vedetă Kylian Mbappe, pe care presa l-a prezentat pe picior de plecare de la echipa de fotbal Paris Saint-Germain în repetate rânduri, a venit din nou în faţa presei şi a asigurat că „niciodată nu a cerut să plece în ianuarie” de la club, informează AFP, potrivit Agerpres.

După ce a dat prima pasă decisivă din acest sezon, pentru Neymar, contribuind la golul victoriei parizienilor în derby-ul cu Olympique Marseille, duminică, pe Parc des Princes, în etapa a 11-a din Ligue 1, campionul mondial a venit la zona mixtă pentru a discuta cu presa.

„Această informaţie apărută în ziua meciului de Liga Campionilor cu Benfica (1-1), nu am înţeles-o. Am fost la fel de şocat ca toată lumea”, a răspuns Mbappe.

„Unii pot crede că eu am un amestec în asta, dar nu sunt deloc implicat”, a adăugat el.

„Nu a vorbit niciodată de plecarea de la PSG în luna ianuarie”, a asigurat, marţi seara, directorul sportiv al clubului parizian, Luis Campos, apreciind aceste informaţii „foarte grave” înaintea meciului cu Benfica (1-1) din Grupa H a Ligii Campionilor, informează AFP.

Mai multe surse concordante asigură că zvonul privind dorinţa jucătorului de a pleca de la clubul parizian, cu care şi-a prelungit contractul în luna mai, după lungi negocieri, au venit chiar din anturajul campionului mondial.

„Aveam un meci de jucat. Este complet fals ce s-a spus”, a adăugat Mbappe.

Săptămâna trecută, directorul sportiv al clubului parizian, Luis Campos, a apreciat aceste informaţii ca fiind „foarte grave”, mai ales înaintea meciului cu Benfica din Grupa H a Ligii Campionilor.

„Eu sunt în fiecare zi cu Kylian Mbappe. El nu mi-a vorbit niciodată de o plecare în ianuarie”, a spus Campos pentru Canal+, înaintea meciului cu lusitanii.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

FC Porto şi Benfica s-au anihilat reciproc în derby-ul campionatului Portugaliei

Echipele FC Porto şi Benfica Lisabona s-au anihilat reciproc, scor 0-0, în marele derby al campionatului de fotbal...

Liderul Paris Saint-Germain a remizat în deplasare cu Lille (1-1), în campionatul Franţei

Paris Saint-Germain, liderul campionatului de fotbal al Franţei, a terminat la egalitate, scor 1-1, partida disputată în deplasare...

Răzvan Marin a marcat golul victoriei pentru AEK Atena, în etapa a 6-a a campionatului Greciei

Mijlocaşul român Răzvan Marin a marcat golul prin care AEK Atena a învins-o în deplasare pe Kifisia, cu...

SSC Napoli a revenit în fotoliul de lider al campionatului Italiei

Echipa SSC Napoli, deţinătoarea titlului, a revenit în fotoliul de lider al campionatului de fotbal al Italiei, după...