Nicholas David Ionel, calificat pe tabloul principal la Saint-Tropez

Data:

Tânărul tenisman român Nicholas David Ionel a reuşit să acceadă pe tabloul principal de simplu al turneului challenger de la Saint-Tropez (Franţa), dotat cu premii totale de 90.280 de euro, după ce l-a învins, marţi, pe francezul Mathias Bourgue, cu 7-6 (5), 2-6, 6-3, în ultima rundă a calificărilor, potrivit Agerpres.

Ionel (19 ani, 263 ATP) a avut nevoie de aproape trei ore de joc efectiv (2 h 56 min) pentru a se impune în faţa lui Bourgue (28 ani, 397 ATP), într-un meci întrerupt luni după primele două seturi.

De remarcat că românul a fost condus cu 5-2 în tiebreak-ul primului set, dar a avut o revenire formidabilă, câştigând cinci puncte la rând şi setul.

Nicholas David Ionel trecuse în primul tur al calificărilor de alt francez, Mathys Erhard, cu 6-2, 6-4.

Nicholas şi-a asigurat un cec de 885 de euro şi 5 puncte ATP, iar în primul tur va avea un adversar foarte puternic, americanul Jack Sock (30 ani, 124 ATP), al şaselea favorit.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Alonso (Aston Martin), cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente în Singapore

Pilotul spaniol Fernando Alonso (Aston Martin) i-a surprins pe favoriţi şi a fost cel mai rapid, vineri, în...

Alisson (Liverpool) ratează derby-ul cu Chelsea şi meciurile naţionalei Braziliei

Internaţionalul brazilian Alisson Becker, portarul echipei engleze de fotbal FC Liverpool, va rata mai multe meciuri, inclusiv cele...

Jude Bellingham, lăsat în afara lotului Angliei pentru meciurile internaţionale din octombrie

Mijlocaşul Jude Bellingham nu a fost convocat de selecţionerul naţionalei de fotbal a Angliei, germanul Thomas Tuchel, pentru...

MotoGP: Jorge Martin a declarat forfait pentru Marele Premiu al Australiei

Pilotul spaniol Jorge Martin, câştigătorul ediţiei trecute a Campionatului Mondial de MotoGP, a declarat forfait pentru Marele Premiu...