Practică sistematică de abuzuri sexuale în fotbalul feminin din Statele Unite

Data:

O anchetă independentă, comandată de Federaţia americană de fotbal (USSF), a dezvăluit o practică sistematică de abuzuri şi agresiuni sexuale în fotbalul feminin din Statele Unite, cu victime inclusiv din rândul jucătoarelor echipei naţionale care activează în cadrul campionatului profesionist NWSL, conform AFP, potrivit Agerpres.

Această investigaţie condusă de fostul procuror general al SUA, Sally Yates, şi firma de avocatură King & Spalding a dezvăluit ”comentarii încărcate sexual, avansuri şi atingeri sexuale nedorite şi sex forţat” în fotbalul feminin din Statele Unite.

Raportul de 172 de pagini include interviuri cu peste 200 de jucătoare din NWSL şi detalii despre abuzuri din partea antrenorilor, precum şi manipulare, agresiune şi represalii împotriva jucătoarelor care au depus mărturie.

Ancheta a constatat că, între altele, cluburile, oficialii ligii şi USSF ”nu au răspuns corespunzător în mai multe rânduri atunci când s-au confruntat cu plângeri din partea jucătoarelor şi cu dovezi de susţinere” şi ”nu au pus în aplicare măsurile necesare pentru a preveni şi aborda aceste abuzuri, chiar dacă unii conducători au recunoscut în mod privat nevoia de protecţie la locul de muncă”.

Această pasivitate colectivă i-a permis în special unui antrenor cu un comportament abuziv şi condamnabil să treacă de la un club la altul, cu referinţe pozitive care i-au ascuns conduita greşită.

”Descoperirile acestei investigaţii sunt sfâşietoare şi profund deranjante”, a declarat preşedinta federaţiei (USS), Cindy Parlow Cone, o fostă jucătoare a echipei naţionale feminine din SUA, care şi-a început mandatul în 2020. ”Abuzurile descrise sunt fără scuză şi nu-şi au locul pe teren, centru de antrenament sau alt loc de muncă. Federaţia este pe deplin angajată să facă tot ce îi stă în putere pentru a se asigura că toate jucătoarele – la toate nivelurile – au un loc sigur şi respectuos pentru a învăţa, a creşte şi a fi competitiv”, a mai spus Cindy Parlow Cone.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Polo: CSA Steaua, favorită la cucerirea titlului

CSA Steaua Bucureşti se află la un singur succes de câştigarea celui de-al 20-lea său titlu naţional, după...

Fotbal: Farul Constanţa – Sepsi OSK 1-4, în play-off-ul Superligii

Farul Constanţa a fost învinsă fără drept de apel de Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, cu scorul de 4-1...

Tenis: Swiatek şi Sabalenka, în finala de la Madrid

Poloneza Iga Swiatek şi belarusa Arina Sabalenka, primele două jucătoare ale lumii, ca şi în 2023, se vor...

Mijlocaşul Phil Foden (Manchester City), cel mai bun jucător al anului în opinia Asociaţiei Jurnaliştilor de Fotbal

Mijlocaşul ofensiv Phil Foden, la masculin, şi atacantul Khadija 'Bunny' Shaw, la feminin, ambii de la Manchester City,...