Dennis Man a marcat pentru Parma, în Serie B

Data:

Dennis Man a marcat un gol pentru Parma, în victoria obţinută pe teren propriu în faţa echipei Frosinone, cu scorul de 2-1, în etapa a şaptea din Serie B, potrivit Agerpres.

Gazdele au deschis scorul prin Gennaro Tutino (45+2 – penalty), iar Dennis Man l-a majorat (52), tot din penalty. Golul oaspeţilor a fost reuşit de Luca Moro (81).

Man, intrat la pauză, are 3 goluri marcate în 7 partide în acest sezon.

Daniel Boloca, convocat în premieră la echipa naţională a României, a jucat tot meciul la Frosinone, primind un cartonaş galben (88).

Pisa a învins-o pe Perugia în deplasare cu 3-1, iar Olimpiu Moruţan a oferit pasa decisivă la ultimul gol al oaspeţilor, înscris de Idrissa Toure (90+2).

La Pisa, Marius Marin a fost introdus în min. 58, Moruţan a intrat în min. 73, iar Adrian Rus a jucat din min. 90.

Palermo, cu fundaşul Ionuţ Nedelcearu integralist, la fel ca şi portarul Mirko Pigliacelli (ex-Universitatea Craiova), a pierdut acasă cu Sudtirol (0-1).

Genoa a întrecut-o pe SPAL 2013 Ferrara cu 2-0, în deplasare, la oaspeţi fundaşul Radu Drăguşin intrând la pauză, în timp ce atacantul George Puşcaş a fost introdus în min. 78.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Clubul Dinamo, sancţionat cu 38.000 de lei de Comisia de Disciplină a FRF

Clubul de fotbal Dinamo a fost sancţionat de Comisia de Disciplină din cadrul FRF cu o penalitate sportivă...

Messi are ‘dorinţa’ de a ajuta Argentina să-şi apere titlul la CM 2026, spune Luis Suarez

Lionel Messi are "dorinţa" de a ajuta Argentina să-şi apere titlul la Cupa Mondială de fotbal de anul...

Semnarea unui contract permanent cu Rashford este dificil de stabilit acum (Unai Emery)

Antrenorul echipei engleze de fotbal Aston Villa, Unai Emery, a declarat că semnarea unui contract permanent cu atacantul...

Agresorul lui van der Poel recunoaşte că a acţionat prosteşte

Bărbatul care a aruncat un bidon în faţa ciclistului olandez Matthieu van der Poel, spre finalul cursei clasice...