Fosta handbalistă Narcisa Lecuşanu a declarat, la festivitatea de închidere a Săptămânii Europene a Sportului, că în meciul echipei naţionale a României cu Austria, încheiat la egalitate, scor 32-32, în prima zi a Trofeului Carpaţi, cele mai mari lacune ale primei reprezentative au fost în apărare, potrivit Agerpres.
„Am văzut aseară că s-au căutat formule pentru echipa naţională pentru ceea ce va urma, adică Europeanul. Fetele nu au avut timp pentru antrenamente comune, iar asta chiar e o problemă. Nu pot să analizez stilul unui antrenor dintr-un singur meci, însă nu mi s-a părut un stil diferit cel al domnului Pera. Pentru că oricum este foarte greu să schimbi stilul de joc după un antrenament şi un meci. Important este ca unitatea de grup să existe. Aseară am văzut cum a mers jocul şi fără Cristina Neagu, pentru că ea este un pion foarte important pentru naţională. Aseară cele mai mari lacune au fost în apărare, cred că nu au fost găsiţi stâlpii apărării, adică cei patru din mijloc. Ei sunt motorul unei echipe şi deocamdată nu îi au”, a afirmat ea.
„Mi-ar plăcea ca naţionala să se califice la Jocurile Olimpice, normal. Dar până atunci sunt obiectivele intermediare, anul acesta Campionatul European, anul viitor Mondialul. Practic Mondialul îţi pregăteşte terenul pentru Jocurile Olimpice. Aşa că eu nu m-aş îmbăta cu apă rece că obiectivul final este reprezentat de Jocurile Olimpice. Eu aş merge cu paşi mărunţi”, a adăugat Lecuşanu, care ocupă în prezent postul de membru în Comitetul Executiv al Federaţiei Internaţionale de Handbal.
Întrebată dacă prima reprezentativă este dependentă de Cristina Neagu, vicecampioana mondială din 2005 a răspuns: „Da şi nu. Da, pentru că ştim că ea este un lider. Cristina ne-a arătat şi aseară şi de fiecare dată când e pe teren că ea e un lider nu doar pentru că vorbeşte, ci pentru că îşi asumă anumite lucruri. Dar eu sper ca fetele din spatele Cristinei să îşi găsească încrederea cumva şi curajul pentru a suplini atunci când Cristina nu poate şi nu să intre timorate. Cu încredere, eu cred că vor fi momente când naţionala va putea juca şi fără Cristina”.
Selecţionata feminină de handbal a României a smuls egalul în faţa Austriei, 32-32 (16-15), joi, în prima zi a Trofeului Carpaţi, competiţie găzduită de Complexul Sportiv şi de Agrement Unirea din Bistriţa.
Sursa: Agerpres