Vaccinarea nu va fi obligatorie pentru suporterii străini care vor asista la Cupa Mondială 2022

Data:

Vaccinarea împotriva Covid-19 nu va fi obligatorie pentru suporterii străini care vor asista la meciurile Cupei Mondiale de fotbal, ediţia 2022, însă aceştia vor fi obligaţi să prezinte un test negativ la sosirea în Qatar, a anunţat joi guvernul de la Doha şi Comitetul Suprem de organizare, citate de AFP, potrivit Agerpres.

„Persoanele care vin în Qatar nu sunt obligate să intre în carantină, indiferent de statutul lor privind vaccinarea sau ţara lor de origine”, au precizat organizatorii.

„La ghişeul de check-in al aeroportului de plecare, orice vizitator în vârstă de peste şase ani trebuie să prezinte, totuşi, un rezultat negativ cu mai puţin de 48 de ore înainte de ora de plecare pentru un test PCR, şi cu mai puţin de 24 de ore pentru un test antigen”, au subliniat oficialii qatarieni, adăugând că nu va fi nevoie de retestare la sosirea în Qatar.

În schimb, purtarea măştii va fi obligatorie pentru toţi cei aflaţi în transportul public şi în unităţile sanitare.

Oricine va fi testat pozitiv în timpul turneului va fi obligat să se autoizoleze timp de 5 zile şi apoi să poarte o mască timp de 5 zile.

Vizitatorii cu vârsta peste 18 ani vor trebui, de asemenea, să descarce aplicaţia de localizare Ehteraz, care este necesară pentru a intra în locuri publice închise.

Informaţii suplimentare privind utilizarea aplicaţiei Ehteraz în timpul turneului, inclusiv pe stadioane, „vor fi comunicate în timp util”, au declarat organizatorii pentru AFP.

Aceştia precizează, de asemenea, că „asistenţa medicală de urgenţă va fi oferită gratuit în spitalele publice pentru deţinătorii cardului Hayya”, care acţionează ca o viză pentru Qatar şi ca un bilet de intrare la meci.

Toate spitalele private şi publice, centrele medicale, clinicile şi farmaciile din ţară vor fi deschise vizitatorilor.

Cupa Mondială de fotbal se va disputa anul acesta în timpul iernii, pentru prima oară în istoria sa, turneul final din Qatar fiind programat în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Cristiano Ronaldo înfiinţează un studio de film independent

Starul portughez Cristiano Ronaldo s-a lansat într-o nouă afacere, filmul fiind cel mai recent business al său, în...

MotoGP: Campionul mondial Jorge Martin, autorizat să concureze în Marele Premiu al Qatarului

Pilotul spaniol Jorge Martin (Aprilia), campionul mondial en titre la MotoGP, clasa regină a motociclismului viteză, a fost...

Pogacar este ‘probabil cel mai bun din toate timpurile’, a afirmat Greg LeMond

Fostul mare ciclist american Greg LeMond se declară convins, conform unui interviu acordat AFP, că slovenul Tadej Pogacar...

Atacantul Robert Lewandowski scrie istorie în Liga Campionilor

Internaţionalul polonez Robert Lewandowski, atacantul echipei spaniole de fotbal FC Barcelona, a devenit primul jucător car a reuşit...