Petrolul Ploieşti s-a calificat fără emoţii în grupele Cupei României

Data:

Petrolul Ploieşti s-a calificat fără emoţii în grupele Cupei României, după ce a surclasat-o pe CSC 1599 Şelimbăr cu scorul de 4-0 (0-0), într-un meci desfăşurat la Mediaş, în play-off-ul competiţiei, care se desfăşoară în acest sezon după alt format, potrivit Agerpres.

După 0-0 la pauză, Petrolul a deschis scorul în repriza secundă, prin Marian Huja (55), iar apoi în ultimul sfert de oră a punctat de încă trei ori, prin Mihai Velisar (79) şi Simon Măzărache (89, 90+4).

În grupe s-au mai calificat patru echipe de prima ligă, UTA Arad, CS Mioveni, Chindia Târgovişte, FC U Craiova, cinci de ligă secundă, Oţelul Galaţi, Unirea Slobozia, CSC Dumbrăviţa, Gloria Buzău, Minaur Baia Mare, şi una de liga a treia, CS Ocna Mureş.

Şaisprezecimile de finală ale Cupei României au fost înlocuite de un play-off, urmat imediat de o fază a grupelor, în care vor intra direct şi cele mai bune 8 echipe din Liga 1. În această rundă, cele 24 de echipe rămase în competiţie vor fi împărţite în 4 grupe de câte 6, câte două din urnele valorice 1, 2 şi 3. Vor rezulta, astfel, trei meciuri pentru fiecare echipă, cu câte o adversară din fiecare urnă valorică. Cupa României se va încheia cu fazele sferturilor, semifinalelor şi finala, disputate toate într-o singură manşă.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă (Rapid) – Ne aşteaptă un meci greu, FC Argeş pune tot timpul adversarul sub presiune

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid Bucureşti, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că se...

Inter Milano speră că noul său stadion va fi gata ‘în termen de cinci ani’

Preşedintele clubului de fotbal Inter Milano, Beppe Marotta, a declarat că nerazzurri şi AC Milan au semnat un...

Arne Slot, antrenorul lui Liverpool, cere ca lumea să aibă răbdare cu Alexander Isak

Alexander Isak va reveni vineri la antrenamentele echipei engleze de fotbal Liverpool, înaintea derby-ului de duminică împotriva lui...

F1: Lewis Hamilton cere mai multă ‘transparenţă’ din partea FIA

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Ferrari) a cerut mai multă "transparenţă şi responsabilitate" din partea organizaţiei de conducere a...