FIA a aprobat desfăşurarea a şase curse de sprint în viitoarea ediţie a Campionatului Mondial de Formula 1

Data:

Şase Mari Premii vor avea curse de sprint în ediţia 2023 a Campionatului Mondial de Formula 1, un număr dublu faţă de acest sezon, a stabilit Consiliul Mondial al Federaţiei Internaţionale de Automobilism (FIA), informează EFE, potrivit Agerpres.

Cursele de sprint au fost introduse în sezonul 2021 şi au dus la modificarea programului antrenamentelor libere şi calificărilor. Cursele de sprint s-au derulat pe distanţa de 100 km, contând pentru stabilirea grilei de start a Marelui Premiu.

Circuitele de la Silvestone, Monza şi Interlagos au găzduit primele trei curse de sprint în 2021, iar pentru 2022 au fost selectate circuitele Imola, Red Bull Ring şi Interlagos.

Stefano Domenicali, preşedintele Formulei 1, a confirmat aprobarea celor şase curse de sprint din 2023, care „oferă acţiune pe parcursul a trei zile, cu toţi piloţii luptând pentru ceva începând de vineri şi până la evenimentul principal de duminică, ceea ce adaugă mai multă dramă şi emoţie weekend-ului.

„Feedback-ul fanilor, echipelor, promotorilor şi partenerilor a fost foarte pozitiv, iar formatul adaugă o nouă dimensiune Formulei 1 şi cu toţi dorim să îi asigurăm succesul viitor”, a adăugat Domenicali.

Preşedintele FIA, Mohammed Ben Sulayem, a spus la rândul său că decizia de dublare a numărului curselor de sprint „este un alt exemplu de creştere şi prosperitate continuă la cel mai înalt nivel al sportului cu motor”.

Promotorul Marelui Premiu al Azerbaidjanului a anunţat deja că doreşte ca etapa de la Baku a Campionatului Mondial de Formula 1 să fie una dintre cele şase care vor include curse de sprint în sezonul viitor.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Cristiano Ronaldo înfiinţează un studio de film independent

Starul portughez Cristiano Ronaldo s-a lansat într-o nouă afacere, filmul fiind cel mai recent business al său, în...

MotoGP: Campionul mondial Jorge Martin, autorizat să concureze în Marele Premiu al Qatarului

Pilotul spaniol Jorge Martin (Aprilia), campionul mondial en titre la MotoGP, clasa regină a motociclismului viteză, a fost...

Pogacar este ‘probabil cel mai bun din toate timpurile’, a afirmat Greg LeMond

Fostul mare ciclist american Greg LeMond se declară convins, conform unui interviu acordat AFP, că slovenul Tadej Pogacar...

Atacantul Robert Lewandowski scrie istorie în Liga Campionilor

Internaţionalul polonez Robert Lewandowski, atacantul echipei spaniole de fotbal FC Barcelona, a devenit primul jucător car a reuşit...