Real Madrid a donat peste un milion de euro Ucrainei

Data:

Real Madrid, prin fundaţia sa, a donat peste un milion de euro campaniei ”Todos con Ucraina” (Toţi pentru Ucraina), potrivit raportului contabil pentru sezonul trecut, aprobat în şedinţa Consiliului de administraţie al clubului spaniol, în cadrul căreia a primit undă verde planul de acţiune pentru sezonul 2022-2023, informează EFE, potrivit Agerpres.

Florentino Perez, preşedintele lui Real Madrid şi al fundaţiei clubului „blanco”, a prezidat şedinţa Consiliului de administraţie în care organul său de conducere a aprobat conturile corespunzătoare sezonului 2021-2022.

După cum a informat clubul madrilen, peste 75.000 de persoane şi familiile lor au fost asistate de fundaţia sa în peste 930 de şcoli, proiecte şi programate de educaţie, integrare şi cooperare pentru dezvoltare în peste 90 de ţări.

În plus, Real Madrid „a donat peste un milion de euro pentru a atenua efectele invaziei” din Ucraina. O contribuţie care a reprezentat 1,2% din acţiunea totală a Crucii Roşii, 25% din acţiunea CESAL, 30% din acţiunea Misiones Salesianas şi 88% din acţiunea „Epicentrul pentru copii”.

„Fondurile au fost cheltuite pentru alimente şi medicamente, precum şi pentru paturi, pături şi acoperirea altor nevoi de bază”, scrie în raport.

În sezonul trecut, Fundaţia Real Madrid a derulat 464 de proiecte socio-sportive în 71 de ţări, 144 dintre ele în Spania, pentru a îngriji peste 50.000 de minori şi familiile acestora, dintre care aproape 11.000 pe teritoriul spaniol.

În paralel, s-au realizat 474 de acţiuni, campusuri şi programe educaţionale sportive precum „Football Program” în 34 de ţări, la care au participat peste 25.000 de minori de pe cele cinci continente.

Noul sezon marchează împlinirea a 25 de ani de la înfiinţarea unei Fundaţii de care au beneficiat peste 1,5 milioane de persoane, aici fiind incluşi beneficiari direcţi, persoane formate în metodologia unică a entităţii madrilene şi familii deservite pe cinci continente, ale căror vieţi s-au îmbunătăţit.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

2 COMENTARII

  1. […] Real Madrid, prin fundaţia sa, a donat peste un milion de euro campaniei ”Todos con Ucraina” (Toţi pentru Ucraina), potrivit raportului contabil pentru sezonul trecut, aprobat în şedinţa Consiliului de administraţie al clubului spaniol, în cadrul căreia a primit undă verde planul de acţiune pentru sezonul 2022-2023, informează EFE, potrivit sportalert.ro. […]

  2. […] Real Madrid, prin fundaţia sa, a donat peste un milion de euro campaniei ”Todos con Ucraina” (Toţi pentru Ucraina), potrivit raportului contabil pentru sezonul trecut, aprobat în şedinţa Consiliului de administraţie al clubului spaniol, în cadrul căreia a primit undă verde planul de acţiune pentru sezonul 2022-2023, informează EFE, potrivit sportalert.ro. […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Finala Ligii Campionilor, PSG – Inter Milano, va fi difuzată pe Parc des Princes

Finala Ligii Campionilor la fotbal, între echipele Paris Saint-Germain şi Inter Milano, programată pe 31 mai la Munchen,...

Manchester City, pe podium în Premier League, cu Rodri revenit pe gazon după opt luni

Echipa Manchester City a revenit pe podium înaintea ultimei etape a campionatului de fotbal al Angliei, după ce...

Antrenorul Ange Postecoglou vrea să rămână la Tottenham indiferent de rezultatul finalei Europa League

Antrenorul echipei engleze de fotbal Tottenham, Ange Postecoglou, vrea să rămână în continuare la formaţia londoneză indiferent de...

Miriam Bulgaru, în turul al doilea al calificărilor la Roland Garros

Jucătoarea română de tenis Miriam Bulgaru a învins-o pe jucătoarea spaniolă Nuria Parrizas Diaz, cap de serie numărul...